... Dar fiindcă ziceţi: vedem...
Traian Dorz - Hristos - Vindecătorul nostru
După cei îngâmfaţi şi lăudăroşi, rămâne numai păcatul şi nimic altceva.
Iată, fariseii aceia care s-au împotrivit atunci Domnului Isus s-au dus de două mii de ani.
Trupurile lor au putrezit ca şi scaunele îngâmfării lor,
- dar păcatul lor a rămas până în zilele de astăzi.
Şi va rămâne mereu până la Judecata cea din Urmă!
Căci este adevărat, şi în privinţa aceasta, că nimic nu se pierde, ci totul numai se transformă.
Păcatul se transformă în blestem şi în osândă pentru cel care-l face şi pentru urmaşii lui şi în veacul acesta şi în veacul viitor.
Neprihănirea se transformă şi ea în binecuvântare şi în fericire, tot la fel.
După toate acele ce le vezi în lumea aceasta şi care îţi trezesc în inimă gânduri străine de Dumnezeu - rămâne numai păcatul.
Ai văzut prietenia lumii, ai văzut slava şi bogăţiile ei, distracţiile ei - şi cu ce te-ai mai ales, după ce au trecut acestea, ca un vis sau ca un nor?
Şi ce ţi-a mai rămas după scaunele şi după gloria acestei lumi?
- Păcatul numai!
Păcatul prin care ţi le-ai dorit, ţi le-ai câştigat şi prin care ai căutat să ţi le păstrezi mai mult timp... Dar cât ai putut, - sau cât le vei mai putea?
Ai văzut oare fericirea lumii?
Ai văzut şi ai avut gloria şi banii ei?
Cu ce te-ai ales şi ce ţi-a mai rămas până la urma lor din ele?
- Numai păcatul!
Ai văzut averea, frumuseţea, desfătările şi iubirea lumii!
Spune cu ce ai mai rămas din toate acestea, după ce s-a risipit visul deşertăciunii lor,
după ce te-au lăsat cu un trup îmbătrânit ca un putregai, nemernic şi netrebnic?
Doar cu scârba numai şi cu păcatul că le-ai iubit, le-ai căutat şi te-ai folosit de ele.
Căci pe toate acestea şi celelalte, ce te duc şi te-au dus la păcat, nu le mai vezi, ca pe un fum şi treci prin ele ca printr-un vis.
Dar roada lor îţi va rămâne, ca un foc ce te va arde veşnic.
Şi vai, te va arde veşnic şi veşnic, dacă nu vii nici azi la Hristos să te scape.
Tu care te ridici în faţa altora ca un îndrumător, să-i înveţi, să-i călăuzeşti, să-i îndrumi,
tu care îţi place să predici altora şi să fii ascultat,
tu care te mândreşti că eşti călăuza orbilor şi vrei să fii privit totdeauna ca un înţelept,
tu care îţi place să te laude toţi pentru talentul tău, sau arta, sau frumuseţea ta,
sau să fii admirat pentru descoperirile tale,
- fii cu mare teamă şi cu mare grijă!
Nu te îngâmfa şi nu te prea încrede (
1 Corinteni 4:7 – Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
1 Cor. 4, 7). Căci celui care i s-a dat mult, i se va cere mult,
iar cel care ştie porunca Stăpânului dar n-o face, va fi pedepsit mai cu multă asprime (
Luca 12:47 – Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.
Luca 12, 47), decât cei ce n-au ştiut-o, dar nici nu s-au lăudat (
Romani 2:18 – care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
Romani 2:19 – tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
Romani 2:20 – povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului;
Romani 2:21 – tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
Romani 2:22 – Tu, care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
Romani 2:23 – Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
+ alte 1 versete
Rom. 2, 18-24). Ci mai degrabă smereşte-te înainte de a cădea peste tine piatra care te va spulbera (
Matei 21:44 – Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”
Matei 21, 44). ca să aibă Domnul milă de tine...
De câte ori s-a tot spus asta şi totuşi trebuie să ne-o spunem unii altora, mereu şi mereu, fiindcă lângă fiecare din noi sunt o mulţime de ispitiri, şi în fiecare din noi sunt o mulţime de îndemnuri ale firii pământeşti, către aceste ispite.
Dacă nu luptăm clipă de clipă cu toate aceste felurite porniri rele, uşor putem cădea.
Iar Duhul Domnului numai prin smerenie şi curăţie ne dă biruinţe asupra tuturor acestora.
Dar noi trebuie să ne rugăm neîncetat.
Amin.
+
Cea dintâi cerinţă a intrării în Oastea Domnului este ruperea dintr-o dată de duhul lumii şi cu păcatele ei, este o naştere din nou.
O intrare în Oastea Domnului fără schimbarea vieţii, fără naşterea din nou, n-ajunge nimic.
Trebuie neapărat schimbarea cea mare care să dea celor care intră în Oastea Domnului o altă inimă, o altă simţire, alţi ochi, altă minte, alte umblări, alte reguli de viaţă.
Aceasta este schimbarea cea mare pe care o cerea Mântuitorul lui Nicodim când spunea că trebuie să se nască din nou (
Ioan 3:4 – Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”
Ioan 3, 4). Fără aceasta mai bine să nu vină nimeni în Oastea Domnului căci mai mult rău face.
Păr. Iosif Trifa.