Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit afară în grabă. Era noapte.
E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruiește în vreun suflet de ucenic credincios. Puterea Satanei întunecă tot ce-i mai era lumină, dintr-o dată!
E o întunecare a minții totdeauna când păcatul pune stăpânire pe o inimă, iar diavolul reușește să o smulgă din părtășia frățească, făcând-o o unealtă de vânzare.
E noapte totdeauna când frățietatea se dezbină, când credința se răcește, când învățătura se amestecă
și când ucenicii se despart, iar Lucrarea se dezbină
și când legământul dintâi este călcat
și când mânia și ura mână pe cineva la răzbunări
și când Hristos și ai Lui rămân îndurerați.
Ce grozavă este o astfel de noapte. Și ce mult prăpăd poate face ea. Când se abate acolo unde lumina n-ar trebui să dispară niciodată și întunecă ceea ce trebuie să rămână luminos totdeauna.
Ce minunată era dragostea și bucuria în Biserica Creștină până când a venit anul dezbinării și omul ei.
De atunci luptele dintre frați și dezbinările confesionale, cât prăpăd au făcut și mai fac încă
și câte vânzări
și câte schingiuiri
și câți morți trupești și sufletești.
Ce noapte s-a lăsat din clipa aceea peste toată plăcuta părtășie creștină.
Și de ce sfâșiere care nu se mai reface... care nu se mai reface.
Ce minunată era și părtășia Frățietății Oastei până în decembrie 1934,
- dar ce noapte s-a abătut atunci dintr-o dată, prin uneltirea vrăjmașului literist, prefăcut, interesat.
El a zdrobit atâtea suflete,
a descoperit atâția vânzători,
a chinuit atâția nevinovați,
a zădărnicit atâtea mântuiri
și a întunecat atâtea nădejdi, atâta lumină, atâta viitor.
Sau ce minunată este conviețuirea unei familii.
Ce armonie între cei doi soți,
ce grijă pentru copiii lor,
ce dragoste și înțelegere între toți din familie.
- Și dintr-o dată în inima unuia dintre soți pătrunde o săgeată străină,
atunci mintea se întunecă,
inima lui se aprinde veninos,
viața lui se otrăvește,
sufletele lor se zdrobesc
- și dragostea dintâi - nu se mai poate reface niciodată. Sau niciodată cum a fost.
Sau ce minunată este viața unui suflet cu Hristos,
- ascultarea lui de frați este smerită și sinceră,
dragostea lui de ai săi și de toți semenii, prietenoasă și înțelegătoare,
blândețea lui moale și caldă,
- vorba lui cuviincioasă și dulce,
- fața lui luminoasă și plină de bunătate,
- mâna lui deschisă și apropiată,
- inima lui ca o pâine caldă și albă
și totul în el este luminos...
Dar dintr-o dată un păcat ascuns, un duh străin, o învățătură dezbinătoare sare, prin altă parte, în locul acesta sfânt... și stingând toată lumina dulce, aduce dintr-o dată o noapte fioroasă peste tot.
Și vai, când noaptea se prăvălește peste el, dintr-o dată și în plină zi, totdeauna are loc o răstignire și o moarte nevinovată,
- uneori moare credința,
alteori nădejdea,
alteori dragostea,
dar și mai grozav este când mor toate deodată.
Frații mei și surorile mele,
vegheați cu toată grija, căci vrăjmașul mereu și oricând vă pândește libertatea voastră
și unitatea voastră
și fericirea și dragostea voastră în Hristos, și în lumina Lui.
Luptați să vă salvați aceste daruri și comori scumpe, fără de care nici viața și nici comunitatea voastră, nu mai pot avea nici o bucurie. Nici un rod. Nici un rost.
Iubiți-vă unii pe alții cu căldură și din toată inima.
Iar dacă vrăjmașul a strecurat între voi un duh străin, căutați și vă rugați până vă veți putea afla iarăși lumina.
Numai unu la sută, dacă există undeva o speranță, faceți totul să crească, până va ajunge o punte pe care să treceți unii la alții.
Ca să vă îmbrățișați iarăși în dragostea dintâi. Iar dacă nu și nu - rupeți orice legătură cu răul. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.
Decât să trăim împreună cu ceartă, mai bine ne despărțim cu pace.
Căci e vai acolo unde noaptea se lasă pe totdeauna... și nimeni nu mai luptă să iese la soare.
O, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos,
cu inima strânsă de durere, ne gândim la noaptea aceea care începea cu o dezbinare și se sfârșea cu o zdrobire.
Și cu aceeași inimă strânsă, ne gândim la atâtea nopți care au început așa de ușor. Și au sfârșit așa de greu, pentru ai Tăi.
Trezește-ne Isuse Doamne, neîncetat ca să ne rugăm din nou, spre a nu cădea în ispită.
Să priveghem atenți și iarăși atenți.
Pentru ca vrăjmașul să nu ne înșele cu false încredințări.
Să nu căutăm motive a ne rupe de frați, luând alte căi.
A ne face vânzătorii comunității noastre.
Ca nu cumva puterea întunericului să ne orbească de tot. Și să nu mai fim în stare să găsim decât drumul pândei și al spânzurătorii, cum a făcut Iuda și acum au început să facă și alții ca el.
Doamne nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne izbăvește de cel rău.
Căci a Ta este Împărăția și Puterea și Slava, acum și în vecii vecilor, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Amin.