... Era noapte

Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte.

E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruieşte în vreun suflet de ucenic credincios. Puterea Satanei întunecă tot ce-i mai era lumină, dintr-o dată!

E o întunecare a minţii totdeauna când păcatul pune stăpânire pe o inimă, iar diavolul reuşeşte să o smulgă din părtăşia frăţească, făcând-o o unealtă de vânzare.

E noapte totdeauna când frăţietatea se dezbină, când credinţa se răceşte, când învăţătura se amestecă

şi când ucenicii se despart, iar Lucrarea se dezbină

şi când legământul dintâi este călcat

şi când mânia şi ura mână pe cineva la răzbunări

şi când Hristos şi ai Lui rămân îndureraţi.

Ce grozavă este o astfel de noapte. Şi ce mult prăpăd poate face ea. Când se abate acolo unde lumina n-ar trebui să dispară niciodată şi întunecă ceea ce trebuie să rămână luminos totdeauna.

Ce minunată era dragostea şi bucuria în Biserica Creştină până când a venit anul dezbinării şi omul ei.

De atunci luptele dintre fraţi şi dezbinările confesionale, cât prăpăd au făcut şi mai fac încă

şi câte vânzări

şi câte schingiuiri

şi câţi morţi trupeşti şi sufleteşti.

Ce noapte s-a lăsat din clipa aceea peste toată plăcuta părtăşie creştină.

Şi de ce sfâşiere care nu se mai reface... care nu se mai reface.

Ce minunată era şi părtăşia Frăţietăţii Oastei până în decembrie 1934,

- dar ce noapte s-a abătut atunci dintr-o dată, prin uneltirea vrăjmaşului literist, prefăcut, interesat.

El a zdrobit atâtea suflete,

a descoperit atâţia vânzători,

a chinuit atâţia nevinovaţi,

a zădărnicit atâtea mântuiri

şi a întunecat atâtea nădejdi, atâta lumină, atâta viitor.

Sau ce minunată este convieţuirea unei familii.

Ce armonie între cei doi soţi,

ce grijă pentru copiii lor,

ce dragoste şi înţelegere între toţi din familie.

- Şi dintr-o dată în inima unuia dintre soţi pătrunde o săgeată străină,

atunci mintea se întunecă,

inima lui se aprinde veninos,

viaţa lui se otrăveşte,

sufletele lor se zdrobesc

- şi dragostea dintâi - nu se mai poate reface niciodată. Sau niciodată cum a fost.

Sau ce minunată este viaţa unui suflet cu Hristos,

- ascultarea lui de fraţi este smerită şi sinceră,

dragostea lui de ai săi şi de toţi semenii, prietenoasă şi înţelegătoare,

blândeţea lui moale şi caldă,

- vorba lui cuviincioasă şi dulce,

- faţa lui luminoasă şi plină de bunătate,

- mâna lui deschisă şi apropiată,

- inima lui ca o pâine caldă şi albă

şi totul în el este luminos...

Dar dintr-o dată un păcat ascuns, un duh străin, o învăţătură dezbinătoare sare, prin altă parte, în locul acesta sfânt... şi stingând toată lumina dulce, aduce dintr-o dată o noapte fioroasă peste tot.

Şi vai, când noaptea se prăvăleşte peste el, dintr-o dată şi în plină zi, totdeauna are loc o răstignire şi o moarte nevinovată,

- uneori moare credinţa,

alteori nădejdea,

alteori dragostea,

dar şi mai grozav este când mor toate deodată.

Fraţii mei şi surorile mele,

vegheaţi cu toată grija, căci vrăjmaşul mereu şi oricând vă pândeşte libertatea voastră

şi unitatea voastră

şi fericirea şi dragostea voastră în Hristos, şi în lumina Lui.

Luptaţi să vă salvaţi aceste daruri şi comori scumpe, fără de care nici viaţa şi nici comunitatea voastră, nu mai pot avea nici o bucurie. Nici un rod. Nici un rost.

Iubiţi-vă unii pe alţii cu căldură şi din toată inima.

Iar dacă vrăjmaşul a strecurat între voi un duh străin, căutaţi şi vă rugaţi până vă veţi putea afla iarăşi lumina.

Numai unu la sută, dacă există undeva o speranţă, faceţi totul să crească, până va ajunge o punte pe care să treceţi unii la alţii.

Ca să vă îmbrăţişaţi iarăşi în dragostea dintâi. Iar dacă nu şi nu - rupeţi orice legătură cu răul. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

Decât să trăim împreună cu ceartă, mai bine ne despărţim cu pace.

Căci e vai acolo unde noaptea se lasă pe totdeauna... şi nimeni nu mai luptă să iese la soare.

O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos,

cu inima strânsă de durere, ne gândim la noaptea aceea care începea cu o dezbinare şi se sfârşea cu o zdrobire.

Şi cu aceeaşi inimă strânsă, ne gândim la atâtea nopţi care au început aşa de uşor. Şi au sfârşit aşa de greu, pentru ai Tăi.

Trezeşte-ne Isuse Doamne, neîncetat ca să ne rugăm din nou, spre a nu cădea în ispită.

Să priveghem atenţi şi iarăşi atenţi.

Pentru ca vrăjmaşul să nu ne înşele cu false încredinţări.

Să nu căutăm motive a ne rupe de fraţi, luând alte căi.

A ne face vânzătorii comunităţii noastre.

Ca nu cumva puterea întunericului să ne orbească de tot. Şi să nu mai fim în stare să găsim decât drumul pândei şi al spânzurătorii, cum a făcut Iuda şi acum au început să facă şi alţii ca el.

Doamne nu ne duce pe noi în ispită,

ci ne izbăveşte de cel rău.

Căci a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava, acum şi în vecii vecilor, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

Amin.