Dar, fiindcă voi aveți obicei să vă slobozesc pe cineva de Paște, vreți să vă slobozesc pe Împăratul iudeilor?
Nu numai fiecare popor, dar fiecare regiune are din vechime, rămase de la înaintașii lor multe obiceiuri care îi sunt proprii. Și care la izvorul lor, au fost așezare dintr-o credință curată față de Dumnezeu. Și dintr-o dragoste curată față de semeni.
Dar cu trecerea timpului, pierind credința în Dumnezeu și rărindu-se dragostea de semeni, bunele obiceiuri de altădată au devenit niște forme goale, niște deprinderi nefolositoare - ba chiar niște superstiții care ucid și nimicesc orice hotărâre bună și orice faptă cu adevărat mântuitoare de suflet în viața oamenilor.
Ce frumos și bun fusese de la începutul lui în acest obicei de a se da drumul de sărbători unui întemnițat.
- Obiceiul acesta venea din dorința de a da și prin acest fapt Marelui Praznic al Eliberării care erau Paștele, un aer și mai sărbătoresc. Un simțământ de și mai sfântă ușurare. Un decret de grațiere, care îi bucura pe toți.
O binefacere făcută în numele poporului, revărsa bucuria ei și în inima fiecărui locuitor al cetății și din inima domnitorului care o făcea.
Apropierea acestui Praznic făcuse ca mulți vinovați să nădăjduiască a fi izbăviți.
Cu simțământul unei fapte bune omul se îmbracă mai frumos decât cu orice veșmânt.
Printr-o binefacere sufletul omenesc se primenește mai fericit decât printr-o baie curată.
În preajma sfintelor sărbători, sufletul omenesc simte și mai mult nevoie de a mai ușura marile dureri ale semenului său.
Numai după o astfel de ușurare se simte și el mai om. Mai pregătit să intre în sărbătoarea sa. Mai demn de Dumnezeul său.
Dar numai începutul bun nu-i de-ajuns.
Multe începuturi bune au decăzut și au avut un sfârșit rău.
Multe obiceiuri pornite cândva dintr-un gând Dumnezeiesc, au ajuns cu vremea niște mijloace prin care oamenii răi sau lacomi, sau vicleni - și-au urmărit numai scopurile lor ucigașe și rele.
Diavolul chiar acest lucru îl și urmărește totdeauna. Ca să facă din toate bunele porniri ale inimii omului, niște obiceiuri puse în slujba lui de înșelare și de pierdere a sufletelor.
La început și obiceiul de a slobozi înaintea Paștelor pe un întemnițat, desigur nu urmărea a fi numai un spectacol popular. Ci de a se grația un condamnat nepericulos, judecat ori prea aspru ori prea nedrept.
Se făcea prin aceasta nu numai o faptă de omenie ci și una de dreptate.
Dar curând, prin diferitele lucrări ascunse, - de acest obicei profitau numai vinovații cei mari, care aveau spijinitori mai puternici și mai vicleni.
Cei nevinovați care nu aveau pe nimeni, rămâneau mereu în temnițe să ispășească în locul altora.
Așa a fost și de data aceasta.
Că oricât de bună ar fi legea, dacă cel ce o aplică este un rău, nevinovatul va suferi totdeauna, iar vinovatul va scăpa.
Dragă suflete, și noi avem multe obiceiuri. Poate prea multe.
Poate că din prea multele gânduri bune ale Domnului, din prea multele sfinte porunci Dumnezeiești, din prea multele cuvinte biblice,
am făcut și noi numai niște plăcute și ușuratice obiceiuri. Frumoase poate cândva, - dar acum fără nici un rod bun și mântuitor.
Multe din ele poate că au ajuns chiar prilejuri de pierzări și de păcate, de certuri și dezbinări.
Din ce frumos gând de binefacere creștinească după porunca Domnului, a pornit obiceiul de a se da hrană și îmbrăcăminte de pomană în amintirea unui credincios trecut la Domnul, la înmormântarea sau pomenirea lui.
- Chiar și numai un pahar de apă dat în numele unui om neprihănit, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata - a zis Domnul (Matei 10, 42).
În primele veacuri creștine la mesele date în acest scop de pomeniri, erau chemați numai săracii (Luca 14, 13). Și ce frumos era atunci un astfel de dar, dat săracilor în numele neprihănitului trecut la Domnul. Dar astăzi ce au devenit aceste mese?
- prilejuri de îmbuibare cu mâncare și băutură, la care se satură cei sătui și la care se umplu cei plini.
- ci celor care ți-au dat, sau îți vor da.
Ca să nu fie pomană - ci împrumut.
- De aceea își și primesc răsplata aici și imediat. Ca să nu-și mai aibă nimic de primit de la Dumnezeu (Matei 6, 1) și în viața veșnică.
Suflete dragă, oare noi nu cumva mergem la biserică numai fiindcă așa este obiceiul?
Nu cumva ne rugăm numai pentru obicei?
Nu cumva chiar din obicei mergem și la adunările frățești? La Cina Domnului, la împărtășirea cu El?
La citirea sau vestirea Cuvântului Sfânt,
la ascultarea și cântarea duhovnicească?
- Oare salutul și răspunderea la salutul frățesc de Slăvit să fie Domnul!, -
nu le facem cumva și noi numai de obicei?
- Să nu fie așa!
Ci de fiecare dată și în fiecare act din acestea, noi să punem o nouă și caldă participare sufletească,
izvorâtă din cea mai curată credință față de Domnul,
și dragoste față de frați.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Te rugăm să ne ierți Bunule Mântuitor căci și noi am fost atât de multă vreme din viața noastră, robi doar ai obiceiurilor, iar nu robi ai Tăi.
Multe din faptele noastre poate le-am făcut nu dintr-o dragoste caldă față de Tine și de Cuvântul Tău,
ci dintr-un obicei evlavios sau prefăcut, de a ne ascunde de trăirea sinceră și sfântă a voii Tale.
Acum ne rugăm să nu mai fie așa.
Ci tot ce facem să izvorască dintr-o adevărată și curată sfințire în Tine Isuse Doamne.
Amin.