... Fiindcă voi aveţi obicei...
Traian Dorz - Hristos - Răscumpărătorul nostru
Ioan 18, 39
Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte,
vreţi să vă slobozesc pe Împăratul iudeilor?
Nu numai fiecare popor, dar fiecare regiune are din vechime, rămase de la înaintaşii lor multe obiceiuri care îi sunt proprii. Şi care la izvorul lor, au fost aşezare dintr-o credinţă curată faţă de Dumnezeu. Şi dintr-o dragoste curată faţă de semeni.
Dar cu trecerea timpului, pierind credinţa în Dumnezeu şi rărindu-se dragostea de semeni, bunele obiceiuri de altădată au devenit nişte forme goale, nişte deprinderi nefolositoare - ba chiar nişte superstiţii care ucid şi nimicesc orice hotărâre bună şi orice faptă cu adevărat mântuitoare de suflet în viaţa oamenilor.
Ce frumos şi bun fusese de la începutul lui în acest obicei de a se da drumul de sărbători unui întemniţat.
Poporul avea obicei să ceară (
Marcu 15:6 – La fiecare Praznic al Paştelor, Pilat le slobozea un întemniţat, pe care-l cereau ei.
Marcu 15, 6). Dregătorul avea obicei să sloboadă (
Matei 27:15 – La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să slobozească norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei.
Matei 27, 15). - Obiceiul acesta venea din dorinţa de a da şi prin acest fapt Marelui Praznic al Eliberării care erau Paştele, un aer şi mai sărbătoresc. Un simţământ de şi mai sfântă uşurare. Un decret de graţiere, care îi bucura pe toţi.
O binefacere făcută în numele poporului, revărsa bucuria ei şi în inima fiecărui locuitor al cetăţii şi din inima domnitorului care o făcea.
Apropierea acestui Praznic făcuse ca mulţi vinovaţi să nădăjduiască a fi izbăviţi.
Cu simţământul unei fapte bune omul se îmbracă mai frumos decât cu orice veşmânt.
Printr-o binefacere sufletul omenesc se primeneşte mai fericit decât printr-o baie curată.
În preajma sfintelor sărbători, sufletul omenesc simte şi mai mult nevoie de a mai uşura marile dureri ale semenului său.
Numai după o astfel de uşurare se simte şi el mai om. Mai pregătit să intre în sărbătoarea sa. Mai demn de Dumnezeul său.
Dar numai începutul bun nu-i de-ajuns.
Multe începuturi bune au decăzut şi au avut un sfârşit rău.
Multe obiceiuri pornite cândva dintr-un gând Dumnezeiesc, au ajuns cu vremea nişte mijloace prin care oamenii răi sau lacomi, sau vicleni - şi-au urmărit numai scopurile lor ucigaşe şi rele.
Diavolul chiar acest lucru îl şi urmăreşte totdeauna. Ca să facă din toate bunele porniri ale inimii omului, nişte obiceiuri puse în slujba lui de înşelare şi de pierdere a sufletelor.
La început şi obiceiul de a slobozi înaintea Paştelor pe un întemniţat, desigur nu urmărea a fi numai un spectacol popular. Ci de a se graţia un condamnat nepericulos, judecat ori prea aspru ori prea nedrept.
Se făcea prin aceasta nu numai o faptă de omenie ci şi una de dreptate.
Dar curând, prin diferitele lucrări ascunse, - de acest obicei profitau numai vinovaţii cei mari, care aveau spijinitori mai puternici şi mai vicleni.
Cei nevinovaţi care nu aveau pe nimeni, rămâneau mereu în temniţe să ispăşească în locul altora.
Aşa a fost şi de data aceasta.
Că oricât de bună ar fi legea, dacă cel ce o aplică este un rău, nevinovatul va suferi totdeauna, iar vinovatul va scăpa.
Dragă suflete, şi noi avem multe obiceiuri. Poate prea multe.
Poate că din prea multele gânduri bune ale Domnului, din prea multele sfinte porunci Dumnezeieşti, din prea multele cuvinte biblice,
am făcut şi noi numai nişte plăcute şi uşuratice obiceiuri. Frumoase poate cândva, - dar acum fără nici un rod bun şi mântuitor.
Multe din ele poate că au ajuns chiar prilejuri de pierzări şi de păcate, de certuri şi dezbinări.
Din ce frumos gând de binefacere creştinească după porunca Domnului, a pornit obiceiul de a se da hrană şi îmbrăcăminte de pomană în amintirea unui credincios trecut la Domnul, la înmormântarea sau pomenirea lui.
- Chiar şi numai un pahar de apă dat în numele unui om neprihănit, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata - a zis Domnul (
Matei 10:42 – Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”
Matei 10, 42). În primele veacuri creştine la mesele date în acest scop de pomeniri, erau chemaţi numai săracii (
Luca 14:13 – Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci , pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.
Luca 14, 13). Şi ce frumos era atunci un astfel de dar, dat săracilor în numele neprihănitului trecut la Domnul. Dar astăzi ce au devenit aceste mese? - prilejuri de îmbuibare cu mâncare şi băutură, la care se satură cei sătui şi la care se umplu cei plini.
Pomenile de azi se dau nu celor care nu-ţi pot da înapoi cum spune Domnul (
Luca 14:12 – A zis şi celui ce-L poftise: „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.
Luca 14:13 – Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci , pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.
Luca 14:14 – Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească, dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.”
Luca 14, 12-14), - ci celor care ţi-au dat, sau îţi vor da.
Ca să nu fie pomană - ci împrumut.
- De aceea îşi şi primesc răsplata aici şi imediat. Ca să nu-şi mai aibă nimic de primit de la Dumnezeu (
Matei 6:1 – Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru, care este în ceruri.
Matei 6, 1) şi în viaţa veşnică. Suflete dragă, oare noi nu cumva mergem la biserică numai fiindcă aşa este obiceiul?
Nu cumva ne rugăm numai pentru obicei?
Nu cumva chiar din obicei mergem şi la adunările frăţeşti? La Cina Domnului, la împărtăşirea cu El?
La citirea sau vestirea Cuvântului Sfânt,
la ascultarea şi cântarea duhovnicească?
- Oare salutul şi răspunderea la salutul frăţesc de Slăvit să fie Domnul!, -
nu le facem cumva şi noi numai de obicei?
- Să nu fie aşa!
Ci de fiecare dată şi în fiecare act din acestea, noi să punem o nouă şi caldă participare sufletească,
izvorâtă din cea mai curată credinţă faţă de Domnul,
şi dragoste faţă de fraţi.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Te rugăm să ne ierţi Bunule Mântuitor căci şi noi am fost atât de multă vreme din viaţa noastră, robi doar ai obiceiurilor, iar nu robi ai Tăi.
Multe din faptele noastre poate le-am făcut nu dintr-o dragoste caldă faţă de Tine şi de Cuvântul Tău,
ci dintr-un obicei evlavios sau prefăcut, de a ne ascunde de trăirea sinceră şi sfântă a voii Tale.
Acum ne rugăm să nu mai fie aşa.
Ci tot ce facem să izvorască dintr-o adevărată şi curată sfinţire în Tine Isuse Doamne.
Amin.