... Întreabă pe cei care M-au auzit
Traian Dorz - Hristos - Răscumpărătorul nostru
Ioan 18, 21
Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit
despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.
Mântuitorul nostru Isus Hristos Se găsea în faţa celui mai viclean şi mai primejdios dintre vrăjmaşii Săi.
Bătrânul Ana, socrul lui Caiafa, era o vulpe destul de şireată ca să ştie pune întrebările şi întortochea răspunsurile în aşa fel încât să prindă dintr-o dată în lanţul învinovăţirii pe Nevinovatul căzut în mâinile lui.
Mântuitorul a cunoscut bine viclenia întrebărilor şi gândul uciderii Sale pus de cei în mâna cărora Se găsea. Şi mai ales pe acela care era capul lor, - şi în faţa căruia Se găsea, acum legat.
Isus ştia bine că orice răspuns i-ar fi dat acestui răuvoitor ucigaş, care Îl ancheta, el ar fi răstălmăcit toate răspunsurile Lui.
Şi ar fi tras de ele ca de firul unei împletituri, până l-ar fi desfăcut cine ştie cât. Şi ar fi legat cu el pe cine ştie câţi.
De aceea nu i-a răspuns nimic din ceea ce aştepta arhiereul, arhirăul acesta. A trecut sarcina răspunsurilor asupra celui ce îl întreba,
şi asupra celor ce-L auziseră,
- ocolind astfel cu toată înţelepciunea şi grija, mreaja cea ucigaşă întinsă în faţa Lui şi în jurul întregii Sale Lucrări.
Răspunsul Domnului Isus este model de înţelepciune şi de iubire.
În felul acesta El întoarce pe dos tot planul şiret şi ucigaş, ţesut împotriva Lui.
Marele preot primeşte această cale şi face un alt plan, mai bine ticluit.
- Bine Isuse, dacă Tu vrei să întrebăm pe alţii, vom şti noi pe cine să întrebăm.
Această cale ne convine şi mai bine. Vom avea noi grijă să-Ţi adunăm martori şi declaraţii din care să nu Te mai poţi descurca cu toată isteţimea Ta. Şi care să Te împingă şi mai sigur, acolo unde vrem noi.
În preajma marelui preot mai erau atunci desigur mulţi alţii dintre cei care puseseră la cale prinderea lui Isus.
Şi se vor fi aşezat în toate părţile pândind ca lupii şi ascuţindu-şi dinţii veninoşi, pentru sfâşierea Mielului Nevinovat ajuns în ghearele lor.
Dar, mai erau şi aprozii care Îl vor fi ţinut legat pe Isus, stând deoparte şi de alta a Lui, spre a-i feri pe stăpâni de orice ameninţare care le-ar putea veni din partea Acestui Învinuit primejdios pentru ei.
Aceşti aprozi slugarnici şi linguşitori, vor fi căutat să facă totul umilindu-se cu toată josnicia, spre a-i plăcea tiranului stăpân. Ei se vor fi silit care mai de care mai slugarnic, a-i intra lui Ana în gusturi, cum se întâmplă totdeauna cu slugile unui tiran.
Mântuitorul Se va fi uitat la aceşti aprozi şi desigur va fi recunoscut printre ei că unii Îl auziseră vorbind.
Poate că cel puţin doi aprozi erau dintre cei ce nu demult fuseseră trimişi să-L prindă. Însă auzindu-L vorbind, se întoarseră atunci străpunşi la inimă şi zicând: niciodată n-a mai vorbit vreun om ca Omul Acesta (
Ioan 7:32 – Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă.
Ioan 7:33 – Isus a zis: „Mai sunt cu voi puţină vreme şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.
Ioan 7:34 – Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.”
Ioan 7:35 – Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să se ducă omul acesta, ca să nu-l putem găsi? Doar n-o avea de gând să se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci?
Ioan 7:36 – Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: ‘Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni’?”
Ioan 7:37 – În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
+ alte 9 versete
Ioan 7, 32-46). Acum văzându-L aici de faţă, ei ştiind că şi ei L-au auzit vorbind, Mântuitorul Se va fi uitat spre ei când a spus cuvintele:
- Iată, aceştia ştiu ce am spus Eu.
Unul dintre aprozii vizaţi, în loc să fie cinstit şi să declare din nou în apărarea lui Isus, tot aşa frumos şi adevărat cum declarase atunci,
- se dovedeşte un ticălos.
Poate că în urma curajului său de atunci avusese ceva de suferit din partea stăpânului lor.
Ca să-şi apere în faţa lui vina aceea, acum vrea cu tot dinadinsul să arate că el n-a crezut niciodată în Isus.
Şi că nici nu vrea să creadă.
Ci dimpotrivă pentru slăbiciunea de atunci va plăti acum cu vârf şi îndesat lui Isus. Bine că are ocazia să arate stăpânului cât îi este el de devotat, de slugă, de rob.
Ce josnici sunt uneori oamenii!
Cât pot unii oameni să se scufunde în minciună, în mocirlă, în mojicie.
Cu câtă nebunească uşurătate şi grabă se pot lepăda unii de toate frumoasele lor încredinţări, pentru un blid de mâncare aruncată dispreţuitor de un stăpân pe care ei îl urăsc cu toată fiinţa lor, dar îi şi slujesc tot aşa.
Ajunşi în starea aceasta, acestui fel de oameni le este ruşine şi că odată în viaţa lor au putut avea slăbiciunea să admire pe Hristos. Şi să aibă curajul a-şi arăta aceasta, împotriva urii stăpânilor lor.
Astfel de slugi sunt instrumentele cele mai oarbe şi mai înspăimântătoare pentru nimicirea oricărei lumi şi libertăţi.
Nici un nevinovat nu se poate apăra împotriva lor,
nici o lege nu-l va putea ocroti de ei.
Aceştia sunt hăitaşii care împing mielul în mâinile tăietorului şi căprioara în bătaia puştii.
Vor fi împinşi şi ei odată la fel de către Satana, în focul veşnic.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Pentru grija şi înţelepciunea cu care ai zădărnicit uneltirile vrăjmaşului, mărire Ţie.
Pentru dragostea cu care ai îndepărtat primejdia de la ucenicii Tăi, mărire Ţie.
Pentru răbdarea cu care ai primit să suferi Tu Singur pentru răscumpărarea noastră a tuturor,
- toată mulţumirea şi mărirea noastră a tuturor, numai Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Răscumpărător Isus Hristos.
Amin.
+
Nu confunda virtutea cu nici un rău pe lume
cinstit să judeci toate - şi spune-le pe nume
căci orice nume - nobil sau josnic le-ar fi dat
virtutea-i tot virtute, păcatu-i tot păcat.