... Şi voi sunteţi datori

Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele,

şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

Toată viaţa noastră pe pământ este alcătuită din drepturi şi din datorii... din drepturi de a ne împlini datoriile.

Acel om care, cu o cinstită conştiinţă a dreptăţii, nu cere niciodată mai mult decât dă, - şi nu dă niciodată mai puţin decât cere, - acela este un om drept.

Acel om care dă totdeauna fără să ceară niciodată nimic, sau întoarce înapoi mult mai mult decât primeşte, din dragoste pentru Isus Hristos, - acela este un om sfânt.

Dar acela, care cere mai mult şi dă mai puţin, sau dacă poate nu dă deloc, - acela este un om nelegiuit.

Aceasta atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de oameni.

Dar pe când faţă de oameni, adeseori ne împlinim datoriile cinstit din pricina fricii sau a ruşinii sau a respectului,

- faţă de Dumnezeu, nici una din aceste însuşiri nu ne fac adesea în stare să întoarcem la timp şi la dreptate, ceea ce Îi datorăm.

Pentru că oamenii ne pot trage îndată la răspundere,

dar Dumnezeu nu ne trage îndată.

Pentru că nu se aduce repede la împlinire hotărârea dată de Dumnezeu împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima oamenilor de dorinţa nelegiuirii (Ecles. 8, 11).

Şi pentru că Dumnezeu are îndelungă răbdare, de aceea omul nu vrea să vadă că El îl îndeamnă la pocăinţă.

- Astfel omul dispreţuieşte bogăţia bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări, fiind mereu nedrept faţă de Dumnezeu, dar de fapt, nedreptăţindu-se doar pe sine însuşi.

Dar oare numai cei necredincioşi se poartă astfel faţă de Dumnezeu? Nu, ci chiar foarte mulţi şi din cei care se numesc fii şi robi ai Lui.

Iată: Dumnezeu ne-a dat un loc de muncă,

şi ne-a dat sănătatea cu care muncim

şi ne-a dat priceperea cu care să putem face munca noastră

şi ne-a dat ajutorul Său ca să ne împlinim bine munca aceasta.

Pentru toate aceste daruri primite de la El şi care fac atât de mult faţă de partea pe care o punem de la noi - ce facem oare noi?

Noi care ar trebui pe dreptate să împărţim cel puţin pe din două, câştigul nostru cu Domnul, căci cel puţin jumătate este partea Lui, - de cele mai multe ori nu-I dăm Lui nimic.

Căci în realitate, cât dăm noi lui Dumnezeu din ceea ce luăm ca plată sau ca recoltă, după munca noastră zilnică sau anuală?

Iată: Dumnezeu ne-a rânduit o întindere din pământul Lui, ca s-o lucrăm.

Noi arăm, semănăm, plivim, îngrijim şi secerăm, apoi adunăm tot rodul în grânarul nostru şi în cămara noastră,

- dar pământul, pământul care a produs este al Lui.

- Ploaia care a udat este de la El.

- Vântul şi condiţiile creşterii, rodirii şi coacerii, - sunt toate de la El.

- Puterea şi sănătatea cu care muncim noi înşine precum şi priceperea cu care ştim să facem bine munca noastră - toate, toate acestea sunt de la El.

De la noi nu este decât munca... atât!

Deci cel puţin jumătate din rodul cules la vremea roadelor, sunt de drept, ale Lui (Luca 20, 10).

Dar de fapt cât o să primească Domnul, oare, de la noi, pentru săracii Lui? Pentru Lucrarea Sa? Pentru folosul Său? Pentru Cauza Sa?

Iată cum înţelegem şi împlinim noi ce suntem datori faţă de Dumnezeul nostru. Şi cât am rămas restanţieri!

Dar faţă de cerinţele smereniei, ale dragostei şi ale ascultării pe care suntem datori să le arătăm către fraţii noştri, - din supunerea faţă de Dumnezeu, - oare cât înţelegem şi cum am căutat sau căutăm să le plătim?

N-au ajuns oare toate acestea pentru mulţi oameni o făţarnică formalitate a mâinilor sau a vorbei, fără o adâncă şi caldă simţire a inimii, fără o cinstită şi dreaptă plătire a marii noastre datorii faţă de El şi faţă de fraţii noştri?

Ceea ce a vrut Domnul să ne facă pe noi toţi să înţelegem, prin spălarea picioarelor, nu este oare tot atât de neînţeles pentru mulţi ca şi iertarea din Tatăl nostru?

O, într-adevăr cât de întristător de străine, sunt gândurile noastre de Cuvântul Lui, şi căile noastre de voia Sa...

Prea Milostive Doamne Isuse,

Te slăvim căci Tu ai milă nemărginită faţă de noi toţi oamenii, atât de adânc datori faţă de Tine şi faţă de semenii noştri,

- dar faţă de cei credincioşi, - ai şi mai multă milă Doamne, căci aceştia sunt şi mai mult îndatoraţi.

Pentru cei ce nu cunosc voia Ta, Doamne Tu ai nevoie de răbdare. Dar pentru cei care o cunosc, trebuie să ai îndelungă răbdare.

Căci pe când cei care nu ştiu voia Ta sunt vrednici de puţine lovituri când n-o fac, aceia care se laudă că o cunosc, de câte lovituri sunt vrednici ei când o fac rău, sau potrivnic sau n-o fac deloc?

Ai milă Doamne Isuse de acele suflete rătăcite de la gândul şi de la voia Ta, care au făcut din spălarea picioarelor doar o formă dinafară, spre a se lăuda cu ea cum făcea fariseul faţă de vameş (Luca 18, 11), dar nu mai au nimic a face, cu adâncul înţeles pe care ai vrut Tu să i-l dai, ci dacă o fac în formă - fă s-o facă şi mai mult în duh.

Dă-ne respectul sfânt şi preţuirea smerită, pe care să înţelegem fiecare din noi, că le datorăm celorlalţi fraţi.

Şi mai ales celor mai mici decât noi.

Amin.

+

Ţine-ntruna cu-adevărul, dacă vrei să fii cinstit

adevărul niciodată nu te lasă înjosit.