
Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine.
Când cineva face voia lui Dumnezeu, a spus Mântuitorul, va ajunge să cunoască dacă învățătura care i se dă, este de la Dumnezeu, sau nu.
Oamenii trăiesc în încurcătura unor învățături rătăcite numai din pricină că nu doresc din toată inima și cu tot dinadinsul să facă voia lui Dumnezeu.
Cei mai mulți oameni umblă numai după speculații vrăjitorești sau interese sectare,
după curiozități biblice sau misticism bolnăvicios,
după lucruri senzaționale sau distracții religioase
și nu caută cu dinadinsul să facă voia lui Dumnezeu.
Mulți oameni cercetează Biblia numai ca să afle în ea noduri de discuții și de certuri,
numai ca să afle pricini de combatere și de învinuire, a unora împotriva altora
și nu ca să afle voia lui Dumnezeu cu dorința de a o face, de a o trăi în faptele și viețile lor.
De aceea ei trăiesc îi orbie sufletească
și de pierd până la urmă în încurcătura atâtor învățături care de care mai rătăcite, fără a cunoaște și iubi cu adevărat pe Dumnezeu.
Dar dacă este cineva care dorește cu adevărat să facă voia lui Dumnezeu, aceluia Dumnezeu îi dăruiește lumină și pricepere să găsească ușor învățătura sănătoasă a lui Hristos.
Când omul voiește și stăruiește cu tot dinadinsul să împlinească ceea ce cunoaște din voia lui Dumnezeu, cu dorința de a o împlini cu smerenie, Dumnezeu i-o descopere mai departe tot mai mult, pe măsură ce sufletul are nevoie
și în măsura în care sufletul omului o poate iubi și primi.
Duhul lui Dumnezeu îi descopere Tainele Sale, conducându-l spre plinătatea desăvârșirii, adică spre Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Colos. 2, 2-10).
Acela care vrea să facă voia lui Dumnezeu va fi deplin îndestulat cu Isus.
O, Doamne, Tatăl nostru Cel Ceresc,
Îți mulțumim pentru învățătura prin care am ajuns să cunoaștem voia Ta și harul Tău.
Dăruiește-ne o minte sănătoasă care să se orienteze totdeauna în învățătura aceasta
și o inimă ascultătoare care s-o urmeze, spre a nu cădea niciodată în mreaja primejdioasă a altor învățături prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în răstălmăcirea Scripturii,
ci statornici în învățătura de la început, să creștem până la statura plinătății voii Tale.
Amin.