„Venitul curat” al petrecerilor

În chipul de mai sus e pus tot adevărul. Se vorbeşte despre un venit curat al petrecerilor. Dar acest venit curat este aproape întreg al diavolului. Diavolul s-alege cu cel mai mare câştig pe urma petrecerilor. A lui sunt beţiile ce se fac la petreceri, sudalmele, bătăile, aprinderea poftelor, desfrânările, batjocorirea praznicelor, certurile, omorurile şi alte lucruri slabe. Judecaţi voi înşivă, dragi cititori, oare nu-i aşa?

Foarte potrivit e pus acest adevăr în chipul de alături. Necuratul se duce râzând cu sacul încărcat de venitul curat al petrecerilor. Pentru scopurile culturale rămâne ca scăpat 1 leu (căzut şi acela din sacul diavolului). Chiar şi cu câştigurile materiale ale petrecerilor e aşa. Se beau la petreceri zeci de mii de lei, iar pentru scopuri culturale se aruncă câte o coajă de ochii lumii. Ş-apoi ce înţeles creştinesc are silinţa societăţilor şi institutelor de a scoate venituri pentru scopuri curate din lucruri necurate? Ce legătură are Hristos cu veliar, lumina cu întunericul, cele bune cu cele rele?

Venitul curat al petrecerilor, e un venit necurat, e leul căzut din desaga diavolului. Societăţile şi institutele ar trebui să se ferească de astfel de venituri curate, căci banii cei spurcaţi strică şi pe cei curaţi. Mă gândesc în special la balurile mascate ce se fac aici pe la oraşe. Sunt atât de scârboase aceste baluri, încât parcă diavolul cu tot iadul lui s-a mutat pe pământ. Şi toate aceste baluri cică se fac pentru orfani şi alte scopuri filantropice. Pe măscărituri se cheltuiesc zeci de mii de lei, iar pentru scopul cultural se strâng câte 2-3 mii.

Un creştin adevărat nu umblă pe la petrecerile împreunate cu beţii şi jocuri pentru că nu vrea să sporească şi el cu punga şi cu sufletul lui câştigul curat al... diavolului.