Comori ODComori OD
Foto Traian Dorz

1 Regi 17, 1

Traian Dorz - Biblia Versificată

Acest om este Ilie
un profet ales şi sfânt
prigonit de-mpărăteasa
pentru-al Domnului Cuvânt
el stă-ascuns într-o pădure
singur lângă-acest izvor
şi doi corbi trimişi de Domnul
i-aduc hrană-aici în zbor.
Când el s-a rugat la Domnul
în trei ani n-a mai plouat
şi când a cerut el ploaie
atunci Domnul iar a dat
căci în ţară erau idoli
şi mulţi li se închinau
iar pe Dumnezeul care
i-ajutase-L lepădau...
Greu e de prorocul Domnului atunci
când poporul calcă sfintele porunci
însă chiar şi-n locul cel mai dureros
pe cel bun nu-l lasă până-n veci - Hristos.