124. Oglinda și urâțenia
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Despre negrii de prin Africa se spun multe ciudățenii. Când europenii le-au arătat pentru întâia dată oglinzile, s-au înspăimântat privindu-se în ele. Nu le venea a crede că ar fi așa de urâți. Unii dintre ei s-au supărat pe oglinzi și le-au spart.
Despre împărăteasa Elisabeta a Angliei și Maria Tereza a Austriei, istoria spune că, după o boală grea de vărsat, au spart oglinzile de necaz, văzându-se sluțite de boală.
Despre o altă împărăteasă, spune istoria, că, sluțită fiind și ea de o boală grea de vărsat, nu suferea în jurul ei decât persoanele cele mai urâte. Toate oglinzile le-a spart și pe toți servitorii i-a înlocuit cu oamenii cei mai urâți.
Cam așa e și în lumea cea sufletească. Păcătoșii nu pot suferi oglinda Evangheliei. Își văd în ea urâțenia sufletului lor. Nu pot suferi nici pe cei credincioși. Purtarea celui credincios este o oglindă în care păcătosul își vede urâțenia lui cea sufletească.
Sufletul este și el o regină frumoasă, de neam împărătesc. Dar din boala păcatului se urâțește, iar după ce se urâțește - întocmai ca împărătesele de mai sus - nu mai poate suferi oglinda Evangheliei și nici pe oamenii cei „frumoși” la suflet.
Un suflet păcătos „sparge oglinda” - rupe Biblia, urăște Biserica, batjocorește Oastea Domnului, iubește întunericul și pe oamenii cei păcătoși.
Ferește-ne, Doamne, și ne tămăduiește de boala cea grea a păcatului!