128. Tunul din Edinburg

Pe zidurile cetăţii din Edinburg, Germania, se află aşezat un tun care face slujbă de ceas. Regulat şi precis, la orele douăsprezece din zi, tunul slobozeşte o bubuitură puternică ce se aude peste întreg oraşul. În acele clipe, pe străzile oraşului se văd oameni îndreptându-şi oroloagele. Tunul este şi un regulator de oroloage. Bubuitura lui este parcă şi un aviz: Oameni buni, îndreptaţi-vă oroloagele!

Eu mă gândesc că şi în lumea cea sufletească sunt multe astfel de „tunuri” care vestesc timpul şi mersul vieţii. Biata noastră viaţă este un biet ceas ce umblă foarte neregulat. El trebuie mereu îndreptat după „mersul soarelui”; după ceasul care nu greşeşte niciodată, după „soarele” Evangheliei.

Prin multe feluri de „bubuituri” strigă cerul de sus spre noi să ne îndreptăm „ceasul”... să ne îndreptăm viaţa după Evanghelie. Războiul cel mare, oare, n-a fost şi el o bubuitură puternică ce a răsunat peste toată lumea, strigând pe oameni şi popoare să-şi îndrepte „ceasul” (viaţa) după Evanghelie?

Şi oare vremurile noastre, pline de atâtea crize, greutăţi şi necazuri, nu sunt şi ele o bubuitură cerească ce ne strigă: „Oameni buni, îndreptăţi-vă „ceasul”! Îndreptaţi-vă viaţa!...”?

Dar lumea doarme înainte, în nepăsare de cele sufleteşti, şi, până nu se va trezi, binele nu va veni.