150. Magnetul cel mare
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Odată, nişte prieteni ai lui Newton (un vestit învăţat fizician şi mare credincios) îl întrebară cum se împacă ştiinţa lui cu credinţa; îndeosebi cum se poate împăca ştiinţa lui cu învăţătura despre învierea morţilor.
Drept răspuns, Newton luă un magnet puternic şi îl apropie de o grămadă de praf de pământ amestecat cu praf de metal.
Magnetul începu îndată să atragă praful de metal. Firele de metal începură îndată a se alege din pământ. Pământul rămase pe loc, iar metalul se strânse grămadă pe marginea magnetului.
„Iată, vedeţi? - zise atunci Newton. Magnetul meu strânge praful de metal amestecat în pământ. Luaţi o bucată de fier, sfărâmaţi-o în pulbere, aruncaţi-o în pământ sau gunoi - eu o scot de oriunde cu magnetul meu.
Iar dacă magnetul meu poate face acest lucru, apoi, dragii mei, trebuie să îngăduim că Dumnezeu Cel Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, va avea şi El un magnet ceva şi mai puternic, cu care va strânge cenuşa şi praful oaselor noastre din ţărâna pământului. Precum magnetul meu scoate şi strânge pulberea de metal din pământ, aşa şi Învierea va scoate şi va strânge oasele noastre din pământ şi Domnul le va reda viaţa.” Minunat răspuns!