192. Bătutul coasei
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Când cosașul ia coasa și începe să o bată, coasa scoate un strigăt prelung. Parcă se vaietă, parcă plânge sub loviturile ciocanului. Câmpia se umple de vaierul ei.
Așa ar trebui să facă și omul când Domnul îl lovește cu ciocanul necazurilor și suferințelor: ar trebui să plângă și să se roage cu lacrimi fierbinți.
Vremile noastre ar trebui să fie pline de plângere, de rugăciune și de căință, pentru că „ciocanele” ne izbesc neîncetat. Dar, vai! În loc de această plângere, răsună crâșmele și păcatele. Ca „să-i treacă de necaz”, omul se îmbată cu alcool și cu desfătările lumii.