192. Bătutul coasei
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Când cosaşul ia coasa şi începe să o bată, coasa scoate un strigăt prelung. Parcă se vaietă, parcă plânge sub loviturile ciocanului. Câmpia se umple de vaierul ei.
Aşa ar trebui să facă şi omul când Domnul îl loveşte cu ciocanul necazurilor şi suferinţelor: ar trebui să plângă şi să se roage cu lacrimi fierbinţi.
Vremile noastre ar trebui să fie pline de plângere, de rugăciune şi de căinţă, pentru că „ciocanele” ne izbesc neîncetat. Dar, vai! În loc de această plângere, răsună crâşmele şi păcatele. Ca „să-i treacă de necaz”, omul se îmbată cu alcool şi cu desfătările lumii.