21. Pirul și păcatul
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Cinci fire de pir (iarbă câinească), smulse de grădinar şi aruncate peste stobor, se duseră pe aici încolo, până au ajuns la o arătură. Se duseră la stăpânul acesteia şi ziseră: „Suntem nişte sărmane alungate fără vină. Îndură-te şi lasă-ne să trăim şi noi la marginea ogorului dumitale, unde şi aşa nu creşte nici un fir de grâu!”.
Omului i se făcu milă de goliciunea lor şi le dete un locşor la piatra de hotar, lângă răzor şi se bucură c-a putut face un lucru bun. Pirul însă se întinse încetişor, tot mai departe şi mai departe, pe sub pământ, până ce străbătu tot ogorul, dintr-un cap la celălalt. După câteva luni, când trimise omul secerătorii, n-au găsit decât nişte spice pipernicite. Pirul străin supsese întreg ogorul.
Stăpânului îi păru rău că s-a arătat milos faţă de pir...
Ca pirul pe locul de arătură, aşa creşte păcatul în inimă, îndată ce-i faci loc în ea.