21. Pirul și păcatul
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Cinci fire de pir (iarbă câinească), smulse de grădinar și aruncate peste stobor, se duseră pe aici încolo, până au ajuns la o arătură. Se duseră la stăpânul acesteia și ziseră: „Suntem niște sărmane alungate fără vină. Îndură-te și lasă-ne să trăim și noi la marginea ogorului dumitale, unde și așa nu crește nici un fir de grâu!”.
Omului i se făcu milă de goliciunea lor și le dete un locșor la piatra de hotar, lângă răzor și se bucură c-a putut face un lucru bun. Pirul însă se întinse încetișor, tot mai departe și mai departe, pe sub pământ, până ce străbătu tot ogorul, dintr-un cap la celălalt. După câteva luni, când trimise omul secerătorii, n-au găsit decât niște spice pipernicite. Pirul străin supsese întreg ogorul.
Stăpânului îi păru rău că s-a arătat milos față de pir...
Ca pirul pe locul de arătură, așa crește păcatul în inimă, îndată ce-i faci loc în ea.