243. Într-o fabrică de oglinzi
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Mai anii trecuți am fost într-o fabrică de oglinzi. Erau în lucrare fel de fel de oglinzi, unele mai mari, altele mai mici.
Dar, lucru ciudat! În nici una nu se vedea încă chipul omului. De ce? Pentru că oglinzile nu erau încă smălțuite pe dos cu smalț roșu (din cositor și plumb se face un smalț roșu, cu care se ung oglinzile pe dos).
Se spune mereu că lumea aceasta văzută este și ea o oglindă minunată, în care putem vedea Dumnezeirea. Da, așa este! Numai că nici această oglindă nu e încă gata. Numai din oglinda lumii văzute, omul n-ar fi putut cunoaște niciodată Dumnezeirea în toată măreția și plinătatea ei. Îi lipsea și acestei oglinzi „smalțul cel roșu”. Sângele vărsat pe Crucea Golgotei este „smalțul cel roșu”, cu care s-a uns această oglindă a lumii celei văzute, ca să putem vedea în ea Dumnezeirea, în toată măreția ei.
Golgota, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, este oglinda cea minunată prin care putem vedea deplin pe Dumnezeu, iar pe de altă parte ne putem vedea și pe noi înșine, păcatele noastre și dragostea cu care ne-a iubit și ne iubește Dumnezeu.
Fără „oglinda” aceasta, fără Întruparea Fiului, noi n-am putea cunoaște deplin dragostea și bunătatea cea nemărginită a Tatălui Ceresc, Care „atât de mult ne-a iubit, încât și pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață de veci” (In 3, 16).