243. Într-o fabrică de oglinzi

Mai anii trecuţi am fost într-o fabrică de oglinzi. Erau în lucrare fel de fel de oglinzi, unele mai mari, altele mai mici.

Dar, lucru ciudat! În nici una nu se vedea încă chipul omului. De ce? Pentru că oglinzile nu erau încă smălţuite pe dos cu smalţ roşu (din cositor şi plumb se face un smalţ roşu, cu care se ung oglinzile pe dos).

Se spune mereu că lumea aceasta văzută este şi ea o oglindă minunată, în care putem vedea Dumnezeirea. Da, aşa este! Numai că nici această oglindă nu e încă gata. Numai din oglinda lumii văzute, omul n-ar fi putut cunoaşte niciodată Dumnezeirea în toată măreţia şi plinătatea ei. Îi lipsea şi acestei oglinzi „smalţul cel roşu”. Sângele vărsat pe Crucea Golgotei este „smalţul cel roşu”, cu care s-a uns această oglindă a lumii celei văzute, ca să putem vedea în ea Dumnezeirea, în toată măreţia ei.

Golgota, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, este oglinda cea minunată prin care putem vedea deplin pe Dumnezeu, iar pe de altă parte ne putem vedea şi pe noi înşine, păcatele noastre şi dragostea cu care ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu.

Fără „oglinda” aceasta, fără Întruparea Fiului, noi n-am putea cunoaşte deplin dragostea şi bunătatea cea nemărginită a Tatălui Ceresc, Care „atât de mult ne-a iubit, încât şi pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă de veci” (In 3, 16).