25. Vasul ce nu se umplea
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Un bandit fioros se duse la un pustnic şi, spunându-i că vrea să se lase de rele, îi ceru un leac ne mântuire şi de iertare a trecutului său.
Du-te, - îi zise pustnicul - ia un vas mare şi îl umple cu apă! Când vasul se va umple, să ştii că eşti iertat.
Păcătosul se duse, luă un butoi şi începu să-l umple cu apă. Dar, o minune, vasul nu se mai umplea! Oricât turna în el, nu se umplea.
Atunci păcătosul, aplecându-se peste vas, începu a plânge cu amar, strigând: „O, Dumnezeule, numai eu, păcătosul, nu sunt vrednic de iertare!”.
Şi, o minune, îndată ce căzură lacrimile în apă, vasul se umplu!...
Erau lacrimile căinţei.
Scumpul meu frate! Poţi face şi tu multe, multe pentru iertarea păcatelor, dar să ştii că „vasul” nu se umple, iertarea nu vine, până nu picură lacrimile căinţei.