252. Pământul și ploaia
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Pământul soarbe ploaia ce cade de sus, dar iarăși o sloboade în formă de izvoare și fântâni binecuvântate. Noi însă suntem pământul cel rău, care soarbe neîncetat mila cerului de sus, dar, în loc de apă vie, slobozim afară izvor de ură, de otravă și de păcat.
Toată firea cea necuvântătoare dă înapoi darul cerului de sus. Ogoarele dau pâinea cea coaptă din darul cerului de sus; pomii ne dau poamele; numai omul cel făcut „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, numai omul cel ce soarbe neîncetat iertare, milă și iubire cerească, în loc de dragoste și alte roade bune, dă ură, zavistie, otravă și venin sufletesc.
Ne mustră și firea cea necuvântătoare.