
271. Toate uneltele ies din lovituri
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Ați observat, desigur, că orice obiect, orice unealtă iese din lovituri, iese dintr-un fel de „suferință”.
Spre pildă, câte lovituri nu primește fierul până ce iese din el o sapă, un fier de plug, un lanț sau altă unealtă folositoare! Câte lovituri de ciocan nu primește până și cuiul cel mic până ce iese din el un lucru de folos!
Câte lovituri primește și lemnul până se face din el o ușă, un scaun etc.!
Cu cât un obiect e mai prețios, cu atât au fost mai multe „loviturile” din care a ieșit.
Pe calea aceasta sunt și creștinii cei adevărați. Creștinii cei vii și adevărați ies și ei din „lovituri”; ies din focul și cuptorul suferințelor.
Toți creștinii cei adevărați trec prin „lovituri” și „suferințe”, ca să devină uneltele Domnului. Vasele cele alese ale Domnului, de regulă, ies din focul suferințelor.