276. Predica unei oarbe
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Undeva, am citit că o femeie şi-a pierdut vederea la patruzeci de ani. Oamenii o deplângeau, dar ea le răspundea: „O, dragii mei, eu nu sunt de plâns. Eu am fost o femeie cufundată în toate fărădelegile şi păcatele. Domnul mi-a trimis această orbire, ca să mă scoată din adâncul pierzării.
Eu am trăit până acum în cel mai adânc întuneric; am trăit în cea mai grozavă orbie sufletească. Eu abia acum, după ce am orbit, încep să văd. Abia acum încep să văd rosturile vieţii mele. Eu mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a închis ochii cei trupeşti şi mi-a deschis ochii cei sufleteşti, ca să văd trecutul meu; să văd pierzarea mea şi să văd pe Scumpul meu Mântuitor şi mântuirea mea.
O, dragii mei, nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi pe cei care au ochi, dar nu văd pierzarea în care trăiesc!...”.
Minunată predică şi plină de învăţătură pentru cei care au ochi, dar nu văd.