276. Predica unei oarbe
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Undeva, am citit că o femeie și-a pierdut vederea la patruzeci de ani. Oamenii o deplângeau, dar ea le răspundea: „O, dragii mei, eu nu sunt de plâns. Eu am fost o femeie cufundată în toate fărădelegile și păcatele. Domnul mi-a trimis această orbire, ca să mă scoată din adâncul pierzării.
Eu am trăit până acum în cel mai adânc întuneric; am trăit în cea mai grozavă orbie sufletească. Eu abia acum, după ce am orbit, încep să văd. Abia acum încep să văd rosturile vieții mele. Eu mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a închis ochii cei trupești și mi-a deschis ochii cei sufletești, ca să văd trecutul meu; să văd pierzarea mea și să văd pe Scumpul meu Mântuitor și mântuirea mea.
O, dragii mei, nu mă plângeți pe mine, ci plângeți pe cei care au ochi, dar nu văd pierzarea în care trăiesc!...”.
Minunată predică și plină de învățătură pentru cei care au ochi, dar nu văd.