291. Își ardeau ochii

Mahomedanii îşi au şi ei un fel de Ierusalim al lor: oraşul Mecca, din Arabia. Din locul acesta, spun ei că Mahomed, profetul lor, s-a ridicat la cer. Aici este şi o piatră neagră despre care spun că e căzută din cer. La locul acesta, mahomedanii din toată lumea fac pelerinaje, întocmai ca la Ierusalimul nostru.

În vremurile de demult, era între mahomedani un obicei grozav, în legătură cu pelerinajul din acest loc. Unii dintre pelerini, după ce, luptând cu mari pericole şi greutăţi, ajungeau să vadă locul sfânt, în clipele despărţirii de acest loc, îşi ardeau ochii ca să orbească. „Alah (Dumnezeu) - ziceau ei - ne-a ajutat să vedem acest loc sfânt. De acum, noi nu trebuie să mai vedem deşertăciunile acestei lumi. Ne ardem ochii, pentru ca în gândul nostru să nu mai vedem nimic altceva decât locul cel sfânt şi pe Mahomed, profetul nostru...”

Grozav obicei! Desigur, Bunul Dumnezeu nu cere de la noi un astfel de lucru grozav. Îl cere însă în înţeles sufletesc. După ce ai aflat pe Mântuitorul şi mântuirea, trebuie să fii şi tu un orb faţă de lumea aceasta şi lumeştile ei privelişti şi deşertăciuni. Să vezi neîncetat în gândul tău, cu ochii tăi cei sufleteşti, numai pe Mântuitorul şi Ierusalimul cel Ceresc.