
312. „Ai fost prizonier?” „Da, la Satana”
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
„Mă tot întreabă oamenii de prin alte comune:
Da’ nu cumva ești venit din Rusia? Ai fost prizonier?
Iar eu le răspund:
Da, am fost prizonier la Satana.
Cum, măi, la Satana?
Păi așa, căci eu, prin Sfântul Botez, de mic, eram un fiu al lui Hristos. Dar, crescând cu anii, Satana tot s-a războit cu mine prin fel de fel de arme ca: beția, curvia, sudalme, furturi, jocuri, cântece de-ale lui și altele, și apoi m-a biruit, căci n-am mai făcut voia Domnului, ci a lui Satana. Și m-a dus departe, departe, tocmai în țara pierzării și am stat douăzeci și cinci de ani prizonier la el. Și-apoi, prin mila lui Hristos, am fugit de la el. Mi-a rupt Domnul lanțurile cu care eram legat. Și, de atunci, caut să tot fug de el, făcând voia Domnului, ca nu cumva iar să mă ia prins; căci umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să prindă.”
(Trimisă de Vasile Banielevici, ostaș în Oastea Domnului, Marginea - Bucovina)