337. Măgarul lui Buridan

De la un vestit filozof grec, Aristotel, a rămas o snoavă despre un măgar care, slobozit fiind din grajd între două grămezi de nutreț, nu se putea hotărî din care să mănânce. Și atât a tot dibuit între cele două grămezi, până ce a pierit de foame.

Un scriitor englez, Buridan, a prelucrat pe larg într-o carte întreagă această snoavă, zugrăvind prin ea chipul și tipul oamenilor nehotărâți. De aici a rămas numele de „măgarul lui Buridan”, de câte ori e vorba despre oameni nehotărâți.

Acum, firește, istorioara lui Aristotel a fost făcută - ca orice snoavă - din închipuire. Căci oricât de nepriceput ar fi un dobitoc, tot nu moare de foame între două grămezi de nutreț, ci se repede pe dată la una din ele.

Însă, vai, această snoavă se petrece aievea, când e vorba de viața noastră cea sufletească!

„Așa zice Domnul: iată, Eu pun în fața voastră calea vieții și calea morții, moartea și viața, binecuvântarea și blestemul; alegeți!” (Ier 21, 8; Deut 30, 19-20). Însă omul, nepriceputul, ce face în fața acestei telegrame cerești? Stă mereu nehotărât la hotarul îndoielii. Și de Dumnezeu ar asculta, și de lume nu s-ar lăsa. Și cu Dumnezeu s-ar pune bine, dar nici cu diavolul nu s-ar strica. Și dibuie mereu între bine și rău, între mântuire și pieire, până ce sosește moartea.

Au trecut cinci ani de când un creștin îmi tot spune că vrea să intre și el în Oastea Domnului, să înceapă o viață nouă. Dar nu se poate hotărî, sau, mai bine zis, nu se îndură să o rupă cu lumea și păcatele.

Cum zice cântarea Oastei:

„Să intri-n Oaste nu-ndrăznești,

La gura lumii te gândești

Ș-apoi nu te-ai prea-ndura

Nici păcatele-a lăsa.

Două lumi se bat în tine

Una vrea, alta te ține.”

Și omul, de regulă, ascultă de lumea care-l „ține” în moarte și păcat.

Mântuirea este o hotărâre categorică: ori cu Dumnezeu, ori cu lumea (Iac 4, 4); ori cu Hristos, ori cu Veliar; ori cu lumina, ori cu întunericul.

Să răsune neîncetat în urechile noastre cuvintele Domnului:

„Pus-am în fața voastră moartea și viața; alegeți!”