340. Ascultarea în biserică
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
La o biserică slujeau doi preoți, cu multă râvnă. În fiecare duminică se predica Cuvântul lui Dumnezeu.
Unul dintre preoți, voind în predica lui să facă legătură cu predica celuilalt preot din duminica trecută, îl întrebă pe crâsnic (paracliser) despre ce a vorbit părintele în duminica trecută.
„Să mă iertați, - răspunse crâsnicul - dar eu eram atunci încurcat cu cădelnița, căci se stinseseră cărbunii din ea și numi aduc aminte... Voi întreba însă pe cantor.”
Dar cantorul nu-și aducea nici el aminte, pentru că pe vremea predicii căutase prin Tipic glasul și rânduiala duminicii viitoare.
Crâsnicul îl întrebă pe epitrop, dar nici epitropul nu-și aducea aminte, pentru că pe timpul predicii își făcuse socoteala banilor strânși cu tasul.
Disperat, crâsnicul se suie sus la cor, la domnul învățător, dar nici aici nu se ferici. Pe timpul predicii, domnul învățător ieșise afară „să tragă o țigară”.
Bietul crâsnic, ce era să facă?! Să se întoarcă la părintele fără nici un răspuns? Ar fi fost prea-prea ca o biserică întreagă să nu știe ce a predicat părintele în duminica trecută. Se gândi una bună și, ivindu-se pe ușa altarului, zise încet, șoptind:
„Părinte, am aflat: în duminica trecută, părintele celălalt a vorbit... despre Dumnezeu!”
O întâmplare de râs ar fi aceasta, dacă n-ar fi în ea un dureros adevăr. În câte biserici se rostește Cuvântul lui Dumnezeu cu foc și înțelegere - și câți îl ascultă cu folos și înțelegere?