343. Cuiul lui Pepelea

O snoavă din popor vorbește despre pățania unui om care și-a cumpărat o casă de la un oarecare Pepelea. Acest Pepelea și-a vândut casa, cu o mică condiție: să mai aibă în ea un cui al lui. Căci, zicea el: „Casa mea e de la părinți și, de amintire, vreau să mai am în ea măcar un cui”.

„Un mic cui?! Cu ce mă poate păgubi?” - își zise în sine cumpărătorul; și făcură contractul.

O bucată de timp, omul nu se simți stingherit pentru acest cui. Pepelea venea numai din când în când să-și vadă cuiul, spunând că l-a ajuns dorul de părinți. De la o vreme însă, începu a veni tot mai des. Mai târziu, începu a bate și noaptea pe la ușa omului, spunând că l-a ajuns dorul, ba de tată-său, ba de mamă-sa, ba de moșu-său.

Păi bine, Pepelea! Dar tot noaptea te-apucă dorul de părinți și-mi tulburi somnul?

Ce te privește pe dumneata? - răspundea Pepelea, dând cearta între ei. Cuiul e al meu și fac ce vreau cu el!... Uite, am venit să-mi pun pălăria în el!... Și voi mai veni!...

Și, de atunci, în fiecare noapte, Pepelea venea și de câte trei ori, să-și pună pălăria în cui. Pe bietul cumpărător îl apucase groaza. Pepelea îi tulbura nopțile și somnul.

Pe urmă, Pepelea se apucă și agăță în cuiul lui o traistă plină cu murdării. Casa s-a umplut de miros greu și bietul cumpărător fu silit să fugă afară.

Cuiul lui Pepelea i-a pricinuit omului atâta necaz încât, pe urmă, și-a părăsit de bunăvoie casa cumpărată și, de necaz, nu peste mult timp a și murit. Astfel, pentru un cui, omul și-a pierdut liniștea, casa și viața. Iar Pepelea, cu un cui, a răpit casa altuia.

De atunci, a rămas vorba: „Să te ferești de cui străin în casa ta!”. Oamenii folosesc această vorbă numai în înțeles lumesc, dar ea are și un înțeles duhovnicesc. În snoava cu «cuiul lui Pepelea» este un adânc înțeles duhovnicesc. Așa-i păcatul, ca și cuiul lui Pepelea. Îi lași numai un pic de loc, îi lași numai un «cuiuț» în casa sufletului tău și, pe urmă, el îți răpește casa, sufletul și mântuirea.

Acest cui al lui Pepelea e arătat și în Biblie, acolo unde a zis Mântuitorul că nici o cirtă și nici o iotă nu trebuie lăsate din Legea Domnului (Lc 16, 17); căci, îndată ce ai lăsat cirta, se clatină și Legea.

Snoava cu cuiul lui Pepelea are un înțeles deosebit și pentru Oastea Domnului, și pentru ostașii Domnului. A intra în Oastea Domnului înseamnă a-ți schimba casa sufletului. Satan pusese stăpânire pe această casă. El se făcuse stăpânul și proprietarul ei. Iar acum tu, intrând în Oastea Domnului, îți predai casa unui nou stăpân: Domnului Iisus. Însă Pepeleadiavolul tocmai aici pândește și stăruiește: să-i mai lași un «cui» mic în casa ce fusese a lui. Căci nu mai poate de dorul acestei case.

Când te întorci la Dumnezeu și intri în Oastea Domnului, Pepelea-diavolul pândește și stăruiește să-ți mai lași o mică patimă, să-ți mai lași un mic păcat, care ți-a fost drag. Și, dacă nu bagi de seamă și primești «cuiul» acesta, pe urmă ai pierdut casa, ți-ai pierdut ostășia, ți-ai pierdut mântuirea. Ți le-ai pierdut, tocmai pentru că Satana se folosește de acest «cui» pentru a te cerceta zi și noapte. Iar Domnul Iisus nu poate petrece acolo unde și Satana are «cui» și intrare. Și Duhul Sfânt, la fel, fuge din casa unde intră mirosul cel urât al patimilor și păcatelor.

Iubiți frați ostași, să luăm aminte! Cuiul lui Pepelea, mai ales în ostășia noastră, își pândește intrarea și strecurarea. Pepelea-diavolul e mulțumit dacă se poate strecura în ostășia noastră cu câte un «cui». Eu am cunoscut un ostaș care, la intrarea în Oaste, își mai lăsase un «cui»: păhărelul de rachiu. Iar Satana a început a veni „să-și pună pălăria” în acest «cui», care era al lui. Pe urmă, acest Pepelea a adus și putoarea desfrânării, iar ostașul și-a pierdut ostășia și mântuirea.

Deci nici un «cui», iubiții mei frați, în ostășia noastră! Căci în acest «cui» își agață diavolul, mai întâi, „pălăria”, apoi „chepeneagul”, și, pe urmă, aduce și murdăria patimilor, scoțându-ne din casa mântuirii.

Să grijim, fraților, căci au început a se ivi și ostași «cu cui»! „Să nu jucăm duminica, ci să jucăm lunea sau marțea!” - s-a predicat la o adunare a Oastei. Adică, să mutăm «cuiul lui Pepelea» de pe un perete pe altul, căci, o dată slobozit diavolul să-și pună pălăria în acest «cui», altul va zice: „Ba putem juca și duminica, după-amiază, după ce se gată cu biserica și Liturghia, că atunci nu-i păcat!”. Iar altul va adăuga: „Putem să și bem, dar nu cu litra, ci cu «cuiul», cu păhărelul”. Iar, după ce diavolul și-a pus pălăria de trei ori în acest «cui», omul îi mai bate lui «Pepelea» încă trei cuie, căci așa merge vorba:

„cui cu cui se scoate afară”.

Să ne ferim, iubiți frați, să nu ajungem niște astfel de «ostași cu cui», sau, cum s-ar zice mai pe scurt, niște «ostași cucu-ieți»!

Fratele meu! Nu cumva mai ai și tu un «cui al lui Pepelea» în casa ostășiei tale? Izbește-l îndată și-l scoate din viața ta, căci, pe urmă, cu acest «cui», îți răpește diavolul casa mântuirii!

Frații mei! Tăria Oastei, viața Oastei și biruința Oastei sunt tocmai parola: Nici un «cui» în casa și ostășia noastră! Afară cu orice «cui» din Oastea și viața noastră! Afară cu toate păcatele din viața și purtările noastre! Nici o cirtă și nici o iotă să nu cedăm din Legea Domnului!

Cuiul! Cuiul! Iată, asta-i singura primejdie care poate amenința și omorî Oastea Domnului! Să nu ne temem de cei ce ne pot sparge adunările! Să nu ne temem de cei ce ne pot duce pe la Jandarmerie! Să nu ne temem de cei ce ne pot bate și încuia în temniță! Ci să ne temem de «cuiul lui Pepelea»! Să ne temem de strecurarea păcatului în viața și ostășia noastră! Să ne temem de cel care poate omorî sufletul și duhul Oastei noastre: de păcat!

Deci, frații mei, strajă, până la sfârșit, la hotarul acesta!

Război tuturor păcatelor!