374. O întâmplare din război

Un prieten care a făcut războiul îmi spunea că pe două rânduri li s-a întâmplat, prin Galiţia, să se războiască noaptea - din greşeală - cu alţi soldaţi de-ai lor, de prin alte unităţi. Toată noaptea s-a dat o luptă crâncenă, cu vuiet de război, cu morţi şi răniţi.

Abia dimineaţa, când a răsărit soarele şi s-a făcut ziuă, a fost observată cumplita greşeală. În întunericul nopţii şi al pădurilor de brad, se războiseră fraţii.

O întâmplare cu adânc înţeles sufletesc este aceasta. Oare nu sunt în situaţia asta grozavă şi creştinii de azi, care se războiesc unii contra altora, în noaptea zavistiei şi urii de fraţi?...

Oare nu sunt în situaţia asta şi popoarele creştine din Europa, de la care au plecat şi pleacă toate războaiele cele mari, de se miră popoarele păgâne de noi?...

Oare nu sunt în situaţia asta chiar şi religiile şi confesiunile creştine care se războiesc şi ele şi se urăsc unele pe altele?...

O noapte grozavă, cu lupte între fraţi, este viaţa creştinătăţii de azi. Până când dăinuie această noapte, în zadar cântăm la Crăciun: „Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei”. „Lumina cunoştinţei” şi „Soarele dreptăţii” nu se văd în viaţa noastră.

Însă odată şi odată totuşi „va răsări Soarele şi se va face ziuă”. Vedea-vor atunci cei vii şi cei morţi cumplita greşeală în care au trăit.