38. Popa Petru din Săucani - Bihor

Fratele Popa Petru s-a născut în satul Săucani din județul Bihor, în anul 1918 și s-a predat Domnului de mic copil, încă pe când era în școala primară, la vârsta de 12 ani, prin anul 1930.

Era pe atunci un învățător în satul său, anume Dumitru Hera, care în timpul acela era un foarte bun frate în Oastea Domnului. Acest bun frate i-a învățat pe copii în școala lui nu numai cartea lumească, ci le-a propovăduit și din Cartea lui Dumnezeu, Biblia. Dintre toți elevii lui, s-a ales însă unul care a pus la sufletul său tot ce auzea din gura acestui îndrumător duhovnicesc. S-a predat din toată inima lui Domnului Iisus. Și îndată a și început să lucreze pentru El.

Încă elev la școala primară, a început să ia parte pe la toate adunările Oastei Domnului, care atunci începeau să se înfiripeze prin toate satele din jurul Beiușului și până spre Oradea. Încurajat de fratele Pavel Malița de la Oradea și însoțit de alți frați tineri ca el, fratele Popa Petru din Săucani era nelipsit de la toate adunările frățești pe care le însuflețea la început cu poezii și cântări rostite totdeauna cu lacrimi, iar îndată după aceea cu cuvântul său atât de dulce și duios, pe cât era de puternic, de limpede și de fierbinte pentru Hristos, Domnul și Mântuitorul său pe Care L-a iubit cu o dragoste unică și cu o râvnă atât de mare și de statornică cum puțini alți frați din țară au mai fost să aibă la fel.

Acum când vreau să scriu despre smerenia lui, despre dragostea lui pentru frați, despre râvna lui pentru Domnul Iisus și despre statornicia lui neclintită în Lucrarea Oastei Domnului, despre gelozia lui neînduplecată pentru familia sa duhovnicească, pentru frumusețea și bogăția ei, - mâna mea îmi tremură și ochii mei se scaldă în lacrimi de mulțumire către Domnul pentru acest frate de aur și de miere sfântă.

De peste cincizeci de ani de când îl cunosc, dragostea lui pentru Domnul Iisus și pentru frați n-a obosit niciodată. Picioarele lui au străbătut atâtea drumuri, încât, adunate laolaltă, cred că ar înconjura de multe ori pământul acesta până la marginile lui. Gura lui a mărturisit cu atât de multe și de frumoase cuvinte Evanghelia dragostei lui Hristos, încât n-ar încăpea în sute de cărți dacă ar fi fost strânse. Iar ochii lui au vărsat pentru Domnul și pentru frați atâtea lacrimi, încât mulți s-ar fi putut scălda în ele.

Nimeni niciodată nu va putea cuprinde în cuvinte și în cifre omenești toate aceste roade aduse de sufletul acesta unic pentru Dumnezeu, de-a lungul tuturor anilor atât de frumoși, dar atât de grei cu care el L-a slujit pe Domnul Iisus cu o dragoste fără seamăn. Va arăta-o aceasta numai Domnul Însuși în Ziua când îi va mărturisi El luminos și strălucit, în fața Tatălui Ceresc și a îngerilor Săi, pe toți cei ce L-au mărturisit pe El așa în fața oamenilor.

Suferințele pe care și el le-a îndurat pentru Domnul nu și le-a descoperit nimănui. În anii încercărilor, el n-a fost dat în judecată și închis pe față. Dar despre nopțile lui, legat de arbori în pădure, despre suferințele din cămăruțele de cercetare, despre vânătăile cu care se întorcea, diminețile, acasă și despre oasele zdrobite cu care mergea după aceea la munca lui grea, la cărat de grinzi și la tras de ferăstrău - numai Domnul Singur știa, fiindcă el nu le-a spus la nimeni.

Ar trebui să moi pana asta în lacrimi, în sudoare și în sânge, ca să pot scrie cum s-ar cuveni despre acest frate și despre încă puțini ca el, pe care i-am mai cunoscut așa în Lucrarea aceasta de sânge și lacrimi a Oastei Domnului. Așa ar trebui, dar mărturisesc că nu pot, că nu sunt în stare să pot scrie cum s-ar cuveni despre mărturia și jertfa lor atât de strălucită înaintea lui Dumnezeu. Dar atât de ascunsă și tăcută de ei înșiși înaintea oamenilor.

Și totuși niciodată pe fratele acesta nu l-am auzit lăudându-se cu ceva din tot ce a făcut ori retrăgându-se de la ceva ce ar trebui să facă. Oricât era de greu sau de lung drumul ori lucrul care i se cerea. Oricât era de obosit ori de bolnav, el n-a spus o dată că e departe până la adunare. Sau că este peste puteri ceea ce i se cere să facă. După 16 ore de muncă grea, el făcea adeseori alți 16 kilometri de drum, noaptea, până la frații care îl așteptau. Petrecea cu ei jumătate de noapte în Cuvântul Domnului, spre întărirea și mângâierea lor, apoi venea iarăși pe jos, înapoi, ca să fie dimineața la munca lui, ca și cum ar fi dormit toată noaptea acolo. Așa a făcut acest frate nu un an sau doi, ci de când îl știu și până astăzi. Și îl știu din anul 1931 tot așa și tot așa...

Au lucrat cu el de atunci frați mai bătrâni, care acum sunt duși la Domnul... Fratele Pavel Malița, avocatul minunat de la Oradea, fratele Ghiță Savu, Pașcu și Mihai din Vălani, fratele Gheorghe din Ceișoara, Codoban Nicolae de la Gepiu, fratele Ioane de la Cârpești, Ioane de la Săucani, fratele Constantin de la Mizieș, Mene de la Spinuș și atâția, și atâția din tot Bihorul, din toată Crișana, din toată țara!

În 1934, la numai 16 ani, a predicat odată la o serbare a Oastei Domnului din Oradea, de pe scena Teatrului orășenesc. În lojele Teatrului erau toate fețele mari ale orașului, în frunte cu episcopul, cu prefectul, cu primarul... Și fratele Petru, tânărul țăran cu opinci și sumăniță albă, vorbea cu un glas și cu o față de înger în așa fel că, atunci când a încheiat, toată asistența aceasta s-a ridicat în picioare și, cu ochii plini de lacrimi, ovaționau prelung, cum ar fi vorbit împăratul țării... Și toți se întrebau uimiți dacă nu este cumva un înger cel care a vorbit în fața lor.

Și așa este și astăzi, după cincizeci de ani. Toți cei ce-l cunosc și-l ascultă știu că scriu aici numai adevărul. Și tot așa cum se spune despre el s-ar putea spune încă și despre alții care sunt în jurul lui, mai bătrâni sau mai tineri.

S-ar putea adăuga la frații cei numiți mai sus încă și alții, cum este fratele Gavriș sau Vasile, sau Pavel, sau Viorel, sau Nelu, sau Nicolae, sau Martin... Dumnezeul nostru Cel Sfânt să fie binecuvântat pentru toți aceștia, care cu o inimă și cu un gând lucrează împreună pentru înaintarea Evangheliei și pentru continuarea mărturiei minunate a Oastei Domnului în mijlocul acestui popor și al acestei Biserici.

Datorită curăției vieții acestor frați scumpi, numele Oastei Domnului este rostit cu cinste și cu admirație de către străini. Conducătorii poporului și ai Bisericii îi prețuiesc și îi respectă ca pe niște oameni adevărați. Iar familia Oastei Domnului din acele părți nici nu s-a dezbinat, nici nu s-a abătut niciodată de la dreapta învățătură și credință de la început.

Acești frați au ajutat încă și pe alții să biruie neînțelegerile dintre ei și să se orienteze limpede și frumos pe calea adevărului și a dragostei frățești.

Domnul să-i dăruiască fratelui Petre și tuturor celorlalți ca el o veșnică răsplată în ceruri pentru roada frumoasă a statorniciei lor și pentru marea mulțime a sufletelor pe care le-au adus prin Oastea Domnului la picioarele lui Iisus. Și pentru toate ostenelile și jertfele cu care s-au străduit și se străduiesc să țină toate adunările frățești în unitatea și lumina credincioșiei față de Domnul nostru Iisus Hristos.

A trecut la Domnul pe neașteptate, printr-un accident de muncă, în 22 octombrie 1985. Slăvit să fie Domnul!