38. Popa Petru din Săucani - Bihor

Fratele Popa Petru s-a născut în satul Săucani din județul Bihor, în anul 1918 şi s-a predat Domnului de mic copil, încă pe când era în şcoala primară, la vârsta de 12 ani, prin anul 1930.

Era pe atunci un învățător în satul său, anume Dumitru Hera, care în timpul acela era un foarte bun frate în Oastea Domnului. Acest bun frate i-a învățat pe copii în şcoala lui nu numai cartea lumească, ci le-a propovăduit şi din Cartea lui Dumnezeu, Biblia. Dintre toți elevii lui, s-a ales însă unul care a pus la sufletul său tot ce auzea din gura acestui îndrumător duhovnicesc. S-a predat din toată inima lui Domnului IIisus. Şi îndată a şi început să lucreze pentru El.

Încă elev la şcoala primară, a început să ia parte pe la toate adunările Oastei Domnului, care atunci începeau să se înfiripeze prin toate satele din jurul Beiuşului şi până spre Oradea. Încurajat de fratele Pavel Malița de la Oradea şi însoțit de alți frați tineri ca el, fratele Popa Petru din Săucani era nelipsit de la toate adunările frățeşti pe care le însuflețea la început cu poezii şi cântări rostite totdeauna cu lacrimi, iar îndată după aceea cu cuvântul său atât de dulce şi duios, pe cât era de puternic, de limpede şi de fierbinte pentru Hristos, Domnul şi Mântuitorul său pe Care L-a iubit cu o dragoste unică şi cu o râvnă atât de mare şi de statornică cum puțini alți frați din țară au mai fost să aibă la fel.

Acum când vreau să scriu despre smerenia lui, despre dragostea lui pentru frați, despre râvna lui pentru Domnul IIisus şi despre statornicia lui neclintită în Lucrarea Oastei Domnului, despre gelozia lui neînduplecată pentru familia sa duhovnicească, pentru frumusețea şi bogăția ei, - mâna mea îmi tremură și ochii mei se scaldă în lacrimi de mulţumire către Domnul pentru acest frate de aur şi de miere sfântă.

De peste cincizeci de ani de când îl cunosc, dragostea lui pentru Domnul IIisus şi pentru frați n-a obosit niciodată. Picioarele lui au străbătut atâtea drumuri, încât, adunate laolaltă, cred că ar înconjura de multe ori pământul acesta până la marginile lui. Gura lui a mărturisit cu atât de multe şi de frumoase cuvinte Evanghelia dragostei lui Hristos, încât n-ar încăpea în sute de cărți dacă ar fi fost strânse. Iar ochii lui au vărsat pentru Domnul şi pentru frați atâtea lacrimi, încât mulți s-ar fi putut scălda în ele.

Nimeni niciodată nu va putea cuprinde în cuvinte şi în cifre omeneşti toate aceste roade aduse de sufletul acesta unic pentru Dumnezeu, de-a lungul tuturor anilor atât de frumoşi, dar atât de grei cu care el L-a slujit pe Domnul IIisus cu o dragoste fără seamăn. Va arăta-o aceasta numai Domnul Însuşi în Ziua când îi va mărturisi El luminos si strălucit, în fața Tatălui Ceresc şi a îngerilor Săi, pe toți cei ce L-au mărturisit pe El așa în fața oamenilor.

Suferințele pe care şi el le-a îndurat pentru Domnul nu şi le-a descoperit nimănui. În anii încercărilor, el n-a fost dat în judecată şi închis pe față. Dar despre nopțile lui, legat de arbori în pădure, despre suferințele din cămăruțele de cercetare, despre vânătăile cu care se întorcea, diminețile, acasă şi despre oasele zdrobite cu care mergea după aceea la munca lui grea, la cărat de grinzi şi la tras de ferăstrău - numai Domnul Singur ştia, fiindcă el nu le-a spus la nimeni.

Ar trebui să moi pana asta în lacrimi, în sudoare și în sânge, ca să pot scrie cum s-ar cuveni despre acest frate și despre încă puțini ca el, pe care i-am mai cunoscut aşa în Lucrarea aceasta de sânge şi lacrimi a Oastei Domnului. Aşa ar trebui, dar mărturisesc că nu pot, că nu sunt în stare să pot scrie cum s-ar cuveni despre mărturia şi jertfa lor atât de strălucită înaintea lui Dumnezeu. Dar atât de ascunsă şi tăcută de ei înşişi înaintea oamenilor.

Şi totuşi niciodată pe fratele acesta nu l-am auzit lăudându-se cu ceva din tot ce a făcut ori retrăgându-se de la ceva ce ar trebui să facă. Oricât era de greu sau de lung drumul ori lucrul care i se cerea. Oricât era de obosit ori de bolnav, el n-a spus o dată că e departe până la adunare. Sau că este peste puteri ceea ce i se cere să facă. După 16 ore de muncă grea, el făcea adeseori alți 16 kilometri de drum, noaptea, până la frații care îl aşteptau. Petrecea cu ei jumătate de noapte în Cuvântul Domnului, spre întărirea şi mângâierea lor, apoi venea iarăși pe jos, înapoi, ca să fie dimineața la munca lui, ca şi cum ar fi dormit toată noaptea acolo. Așa a făcut acest frate nu un an sau doi, ci de când îl ştiu şi până astăzi. Şi îl ştiu din anul 1931 tot aşa şi tot aşa...

Au lucrat cu el de atunci frați mai bătrâni, care acum sunt duşi la Domnul... Fratele Pavel Malița, avocatul minunat de la Oradea, fratele Ghiță Savu, Paşcu şi Mihai din Vălani, fratele Gheorghe din Ceişoara, Codoban Nicolae de la Gepiu, fratele Ioane de la Cârpeşti, Ioane de la Săucani, fratele Constantin de la Mizieş, Mene de la Spinuş și atâția, şi atâția din tot Bihorul, din toată Crişana, din toată țara!

În 1934, la numai 16 ani, a predicat odată la o serbare a Oastei Domnului din Oradea, de pe scena Teatrului orăşenesc. În lojele Teatrului erau toate fețele mari ale oraşului, în frunte cu episcopul, cu prefectul, cu primarul... Şi fratele Petru, tânărul țăran cu opinci şi sumăniță albă, vorbea cu un glas şi cu o față de înger în aşa fel că, atunci când a încheiat, toată asistența aceasta s-a ridicat în picioare şi, cu ochii plini de lacrimi, ovaționau prelung, cum ar fi vorbit împăratul țării... Și toți se întrebau uimiți dacă nu este cumva un înger cel care a vorbit în fața lor.

Şi aşa este şi astăzi, după cincizeci de ani. Toți cei ce-l cunosc şi-l ascultă ştiu că scriu aici numai adevărul. Și tot aşa cum se spune despre el s-ar putea spune încă şi despre alții care sunt în jurul lui, mai bătrâni sau mai tineri.

S-ar putea adăuga la frații cei numiți mai sus încă și alții, cum este fratele Gavriş sau Vasile, sau Pavel, sau Viorel, sau Nelu, sau Nicolae, sau Martin... Dumnezeul nostru Cel Sfânt să fie binecuvântat pentru toți aceștia, care cu o inimă și cu un gând lucrează împreună pentru înaintarea Evangheliei şi pentru continuarea mărturiei minunate a Oastei Domnului în mijlocul acestui popor şi al acestei Biserici.

Datorită curăției vieții acestor frați scumpi, numele Oastei Domnului este rostit cu cinste şi cu admirație de către străini. Conducătorii poporului şi ai Bisericii îi prețuiesc şi îi respectă ca pe nişte oameni adevărați. Iar familia Oastei Domnului din acele părți nici nu s-a dezbinat, nici nu s-a abătut niciodată de la dreapta învățătură şi credință de la început.

Aceşti frați au ajutat încă şi pe alții să biruie neînțelegerile dintre ei şi să se orienteze limpede şi frumos pe calea adevărului şi a dragostei frățeşti.

Domnul să-i dăruiască fratelui Petre şi tuturor celorlalți ca el o veşnică răsplată în ceruri pentru roada frumoasă a statorniciei lor şi pentru marea mulțime a sufletelor pe care le-au adus prin Oastea Domnului la picioarele lui IIisus. Și pentru toate ostenelile şi jertfele cu care s-au străduit şi se străduiesc să țină toate adunările frățești în unitatea şi lumina credincioşiei față de Domnul nostru IIisus Hristos.

A trecut la Domnul pe neaşteptate, printr-un accident de muncă, în 22 octombrie 1985. Slăvit să fie Domnul!