
398. Fără băț la drum
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Într-o cale, fie și mai scurtă, omul nu pleacă fără băț, fără ceva obiect de apărare. E în firea omului acest lucru. Că îți poate ieși în cale atare câine și te află cu mâinile goale.
Dar în calea vieții pleacă omul fără nici o apărare. Nici măcar toiagul rugăciunii nu și-l ia.
Nu e, apoi, mirare că cei dintâi câini ai ispitelor îl află fără apărare și îl mușcă amarnic.