Foto Pr. Iosif Trifa

40. „Aceasta am făcut Eu pentru tine! Dar tu ce faci pentru Mine?”

Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare

Istoria păstrează următoarea întâmplare:
La anul 1819, un tânăr boier din Germania făcea o excursie de plăcere prin munți. La o răscruce de drum, văzu o rugă cu chipul lui Iisus cel Răstignit. Crucea avea de jur-împrejur următoarea scrisoare:
„Aceasta am făcut Eu pentru tine!
Dar tu ce faci pentru Mine?”
Icoana și întrebarea ei îi străpunseră inima, îi schimbară viața și tânărul cel iubitor de plăceri deveni un vestitor al Domnului.
Mai târziu, acest întors la Domnul scrise și el întrebarea de mai sus pe o rugă din apropierea unei cârciumi. Peste un an, cârciumarul era și el un întors la Domnul. Întrebarea îi străpunse inima. Încuiase cârciuma și, dintr-un vestitor al diavolului, se făcuse un vestitor al Domnului.
Fratele meu! Lasă întrebarea de mai sus să sape și în inima ta!
Ce răspuns ai tu față de această întrebare? Ce faci tu pentru Cel ce a suferit și a murit pentru tine?
Articol 42 din 602
Folosește săgețile ← → pentru navigare