400. Cei ce locuiau pe un vulcn
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În Japonia, țara vulcanilor și a cutremurelor, s-a întâmplat că un vulcan, încetul cu încetul, s-a stins de tot. Un om și-a luat îndrăzneala și s-a așezat cu casa tocmai sus, unde fusese gura vulcanului. După el, altul și altul.
N-a trecut mult, și un sat întreg s-a înfiripat pe locul unde vulcanul, mai înainte, scuipa foc și cenușă. Anii trecură, și oamenii uitară pe ce fel de loc stau. Deveniră niște oameni vestiți de răi, bețivi, suduitori, desfrânați etc. Își băteau joc de chemările mântuirii.
Dar ce s-a întâmplat? Într-o noapte, tocmai când satul avea petrecere și chef, pământul începu a bubui. Vulcanul își deschise gura și, într-o clipă, satul și oamenii se scufundară în adâncul pierzării.
Așa e și sfârșitul celor ce trăiesc în răutăți și nepăsare de cele sufletești. Viața lor se gată printr-o prăbușire în focul pieirii veșnice.
O, cum nu se gândesc oamenii că și noi locuim pe un astfel de „vulcan”! În zilele noastre, plouă cenușă vulcanică, o arătare că Domnul Dumnezeu într-o clipeală ne poate pierde.
Și totuși oamenii nu se înspăimântă și de răutăți nu se lasă.