412. Mâinile mamei

O mamă săracă avea un copil rău. Apucase cu cârciuma. Într-o noapte, chefui, se îmbătă, jucă la cărţi, se bătu şi fură. Fu judecat şi condamnat la închisoare lungă şi grea, pe care avea dreptul să o poată răscumpăra cu o sumă mare de bani. El scrise din temniţă: „Mamă dragă, fie-ţi milă de mine, plăteşte pedeapsa şi mă scoate de aici!”.

Mama ce era să facă? Ce nu face o inimă de mamă? Căută de lucru în dreapta şi-n stânga, la câmp, la fabrică, la spălat etc. şi, pe urmă, plăti banii şi îşi scăpă fiul din temniţă. Când fiul ajunse acasă, s-aplecă să sărute mâinile mamei, dar ce văzu?

Mâinile mamei erau pline de răni şi de sânge.

Ce-i cu mâinile tale, mamă dragă?

Fiule dragă, - răspunse mama - rănile astea le-am căpătat lucrând cu zi cu noapte pentru banii cu care te-am eliberat.

Fiul se înfioră de acest lucru. Îl străpunse până la inimă rănile mamei şi, din acea clipă, nu mai păcătui. De câte ori se apropia de el ispita păcatului, se gândea la mâinile mamei.

În acest chip sunt şi mâinile Scumpului nostru Mântuitor. Sunt pline de rănile şi sângele cu care ne-a răscumpărat din temniţa morţii. Fiul cel căit n-a mai păcătuit după ce a înţeles mâinile sângerânde ale mamei. Aşa trebuie să facem şi noi, căci Iisus Domnul n-a venit numai să sângereze pentru păcatele noastre, ci să ne şi oprească de la păcat.

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Sărut sfintele Tale mâini, care au sângerat de atâtea ori pentru păcatele şi ticăloşiile mele. Le sărut şi făgăduiesc că le voi cruţa de noi sângerări. De câte ori se vor apropia ispitele de mine, mă voi gândi la scumpele Tale mâini pline de sânge şi mă voi opri de la păcat.