432. Ce poate face stăruința

Pe timpul vechilor greci, trăia un oarecare Demostene, un om gângav.

Însă el dorea să se facă, cu orice preţ, orator (vorbitor). Spre a scăpa de gângăvie, Demostene ieşea zilnic la marginea mării, îşi punea o pietricică sub limbă şi ţinea discursuri aprige, care trebuiau să se audă peste zgomotul mării. Printr-o stăruinţă de fier, în scurt timp, Demostene a devenit cel mai vestit orator din patria lui.

Stăruinţa îşi are toată însemnătatea ei şi în cele ale sufletului. Adevărat că oamenii au diferite daruri (1 Cor 12, 1-11) dar, de multe ori, darurile stau ascunse şi numai stăruinţa le dezgroapă.

Eu mă gândesc câte daruri a dezgropat şi Oastea Domnului! Am cunoscut un intrat în Oaste, despre care niciodată n-aş fi crezut că ar putea spune şi el ceva. Dar fratele s-a pus, nopţile, pe citirea Bibliei: a vorbit mereu în adunări mici şi azi rămâi uimit de ce iese din gura lui. Îndeosebi, citirea Bibliei dezgroapă daruri de care rămâi uimit.

A te propti în vorba că „n-ai dar”, de multe ori înseamnă a te propti în lene. Chiar cu un frate preot discutam într-o vară în privinţa aceasta. Spunea că el nu predică, pentru că n-are „dar de a vorbi”. Dar atunci cum pot vorbi oamenii simpli, oamenii laici? Darul ni se trimite prin solia sârguinţei şi a stăruinţei. Nici eu n-aveam „dar” de a scrie, când am început a scrie. Dar, prin stăruinţă şi râvnă, Domnul mi l-a trimis.

Dezgropaţi, prin râvnă şi stăruinţă, darurile care stau îngropate în voi!