436. Mâini „nebotezate”

Chipul de mai jos e luat din istorie. E vorba de încreştinarea vechilor popoare păgâne ce a avut loc în Franţa şi Germania de azi. Încreştinarea mergea greu. Păgânii ţineau la obiceiurile lor sălbatice şi războinice. Arma era veşnic în mâna lor. Nu se puteau împăca cu iubirea evanghelică şi, în special, cu iubirea vrăjmaşilor.

„Cum? - îşi ziceau păgânii. Să nu mai purtăm noi armele noastre? Să nu mai trăim aşa cum au trăit strămoşii noştri?”

Atunci - în mintea lor naivă - îşi făcură o judecată ciudată. Când primeau creştinismul şi se botezau, îşi ţineau mâna dreaptă ridicată în sus, afară din apă (cum se vede în imagine).

Îşi închipuiau păgânii că apa singură face botezul şi, de aceea, îşi fereau mâna dreaptă de apa botezului, crezând că apoi, cu această „mână nebotezată” vor putea şi pe mai departe să poarte arma, să ucidă, să jefuiască, să fure etc.

Ce judecată ciudată! - va zice cineva.

Ciudată şi nu prea! - zicem noi.

În această ciudată situaţie sunt şi azi atâţia creştini. Ei îşi păstrează năravuri de care spun că „nu se pot dezbăra”. Unii au urechi „nebotezate” (cei ce ascultă toate prostiile); alţii mâini „nebotezate” (cei ce fură); alţii gură „nebotezată” (cei ce suduie şi clevetesc); alţii pungă „nebotezată” (cei ce sunt zgârciţi) etc.

Unul s-ar înscrie în Oastea Domnului, dacă i-am lăsa sticla cu băutură; altuia, tabachera; altuia, femeile etc.

Poţi avea nouăzeci şi nouă de procente predate Domnului; una singură de care nu vrei să te dezbari îţi fură mântuirea.

Numai cu o viaţă predată, pe de-a-ntregul, Domnului putem dobândi mântuirea.