Foto Pr. Iosif Trifa

446. Cel care lucrează duminica

Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare

Un maestru pantofar, om sărac și cu familie grea, lucra din greu și în ziua Domnului, duminica. Iar dacă cineva îi spunea că asta nu e bine, îi răspundea îndârjit:
Eu am o casă grea... Trebuie să lucrez și duminica!
Un credincios se apropie de el și îi zise:
Dragul meu, ia seama, ești într-o mare greșeală, crezând că nu poți trăi dacă nu lucrezi și duminica. Eu cred că tocmai pentru asta o duci așa greu, fiindcă lucrezi duminica.
Uite, facem azi un înțeles! Eu sunt un om cu avere și, iată, îți dau cuvântul meu, între martori, că îți voi plăti eu tot ce crezi că vei păgubi într-un an, nelucrând duminica. Îți voi plăti paguba ce crezi că vei avea-o în cele cincizeci și două de duminici, însă cu condiția: să citești duminica în Cartea aceasta ce ți-o dau, în Sfânta Scriptură! Iar, la sfârșitul anului, eu îți cer numai atât: să-mi spui în fața acestei Cărți și în fața lui Dumnezeu, câtă pagubă crezi că ai avut față de anul trecut, în care ai lucrat duminica, și eu îți voi plăti imediat această pagubă.
Și întăriră acest înțeles cu martori.
La împlinirea anului:
Ei, iată, s-a împlinit anul și am venit. Ți-ai făcut socoteala cât trebuie să-ți plătesc?
O, dragul meu! - răspunse lăcrimând pantofarul. Nu trebuie să-mi plătești nimic. De când n-am mai lucrat duminica și în timpul acesta am cercetat Scripturile, mi-au mers toate lucrurile de minune. Mai înainte aveam numai o capră, iar acum am o vacă. Mai înainte aveam numai un bordei, iar acum am o căsuță nouă. Fii binecuvântat, om al lui Dumnezeu și binecuvântată să fie Cartea aceasta pe care mi-ai dat-o! În ea am aflat, eu și familia mea, ceea ce ne lipsea. Casa noastră era mai înainte un iad, iar acum este un mic rai, plin de pace și binecuvântare.
De învățătură pentru cei ce cred că se pot pricopsi lucrând în Ziua Domnului.
Articol 448 din 602
Folosește săgețile ← → pentru navigare