454. Praznice înădușite
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
O întâmplare cu mult înțeles a avut loc, mai anii trecuți, într-o comună de lângă Cluj.
Se făcuseră mari pregătiri pentru botezul unui prunc; așa cum se pregătesc creștinii de azi, cu băuturi și petrecere. După slujba de la biserică, au început a se strânge invitații. În toiul pregătirilor, mama își așezase pruncul pe pat. Sosind un oaspe cam rachiat, nu băgă de seamă și, lepădându-și sumanul pe pat, îl puse tocmai peste prunc. Un alt invitat, sosind, își depuse haina peste a celui de dinainte; al treilea, al patrulea fac tot așa...
În timpul ăsta, veselia și petrecerea era în toi. „Să trăiască!”, în dreapta; „să trăiască!”, în stânga. Și rachia curgea gârlă.
„Ia să-mi văd odorul!” - se gândi, de la un timp, mama; și căută pruncul. Dar, vai, îl găsi înădușit sub grămada de haine. Petrecerea s-a schimbat în jale.
Oare nu tot așa pățesc și Praznicele Domnului? Bucuria cea adevărată a praznicelor este înădușită de chefuri, petreceri și beții. Bietul praznic este „pruncul” pentru care se face petrecerea și bucuria, numai cât, pe urmă, „pruncul” moare înădușit, acoperit fiind de alcool și chefuri.
„Cum ți-ai petrecut la sărbători?” - cu această întrebare se sfârșesc Praznicele Domnului.
„Foarte bine ne-am petrecut!” Numai cât bietul praznic s-a înădușit.
Ce păgânătate mare este aceasta!