454. Praznice înădușite
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
O întâmplare cu mult înţeles a avut loc, mai anii trecuţi, într-o comună de lângă Cluj.
Se făcuseră mari pregătiri pentru botezul unui prunc; aşa cum se pregătesc creştinii de azi, cu băuturi şi petrecere. După slujba de la biserică, au început a se strânge invitaţii. În toiul pregătirilor, mama îşi aşezase pruncul pe pat. Sosind un oaspe cam rachiat, nu băgă de seamă şi, lepădându-şi sumanul pe pat, îl puse tocmai peste prunc. Un alt invitat, sosind, îşi depuse haina peste a celui de dinainte; al treilea, al patrulea fac tot aşa...
În timpul ăsta, veselia şi petrecerea era în toi. „Să trăiască!”, în dreapta; „să trăiască!”, în stânga. Şi rachia curgea gârlă.
„Ia să-mi văd odorul!” - se gândi, de la un timp, mama; şi căută pruncul. Dar, vai, îl găsi înăduşit sub grămada de haine. Petrecerea s-a schimbat în jale.
Oare nu tot aşa păţesc şi Praznicele Domnului? Bucuria cea adevărată a praznicelor este înăduşită de chefuri, petreceri şi beţii. Bietul praznic este „pruncul” pentru care se face petrecerea şi bucuria, numai cât, pe urmă, „pruncul” moare înăduşit, acoperit fiind de alcool şi chefuri.
„Cum ţi-ai petrecut la sărbători?” - cu această întrebare se sfârşesc Praznicele Domnului.
„Foarte bine ne-am petrecut!” Numai cât bietul praznic s-a înăduşit.
Ce păgânătate mare este aceasta!