486. Fără ață

Când eram copil mic, de multe ori mă ruga bunica să-i pun aţa în ac. Îi slăbise vederea şi nu mai putea face acest lucru. Şi mi-aduc aminte că, de multe ori, bunica cosea fără aţă. Când ieşea aţa din ac, bunica nu observa şi cosea înainte în gol.

Eu mă gândesc, azi, că aşa se întâmplă de multe ori şi în viaţa cea duhovnicească. Un ac fără aţă este viaţa sufletească a celor mai mulţi creştini. Se roagă omul lui Dumnezeu din buze, din obişnuinţă. Acul rugăciunii aleargă cu zor, dar lipseşte aţa din ac. Lipseşte duhul, lipseşte cusătura, lipseşte viaţa cea trăită după voia lui Dumnezeu.

Rugăciunea celor mai mulţi oameni este un ac fără aţă, o cusătură în gol.

Ţin oamenii la ac, ţin la obiceiuri, datini, la lucruri de suprafaţă, dar au pierdut aţa din ac, au pierdut duhul şi au rămas cu litera.

Dragă cititorule, nu cumva şi viaţa ta de creştin este un ac fără aţă, un cusut fără cusătură?

Fă-ţi tu socoteala singur!