
488. „Hotărăște-te de vrei pace ori război!”
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Istoria ne-a lăsat o întâmplare cu mult înțeles sufletesc:
Pe la anul 160, înainte de Hristos, romanii ocupaseră Siria, unde domnea regele Antioh al IV-lea Epifanul. Însă regele Antioh tărăgăna mereu predarea țării, umblând să câștige timp. Atunci, romanii trimiseră o delegație care să aducă un răspuns hotărât.
Sosind delegația în fața lui Antioh, trimisul Romei luă sulița unui soldat și, făcând cu ea de jur-împrejurul regelui un cerc pe nisip, astfel grăi:
Împărate Antioh! Noi suntem trimiși să ducem la Roma un răspuns hotărât. Deci hotărăște-te și declară, de vrei pace sau război?... Din acest cerc nu vei ieși până nu vei da un răspuns hotărât!
Regele Antioh, dându-și seama că nu o mai poate duce cu tărăgănările, se declară pentru pace.
Ce adânc înțeles sufletesc este în această istorie!
Să știi, dragă cititorule, că și tu stai înconjurat într-un astfel de cerc. Evanghelia trage în jurul tău acest cerc și te întreabă: „Omule, vrei pace, ori război?... Vrei să ai pace cu Dumnezeu, ori vrăjmășie cu El?”.
Pacea cu Dumnezeu o dau Scumpul nostru Mântuitor și Jertfa lui cea scumpă (Col 1, 20). Iar vrăjmășia o dă lumea, căci „prietenia acestei lumi este vrăjmășie cu Dumnezeu... Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu” (Iac 4, 4; 1 In 2, 15).
Între aceste două trebuie să te declari și tu: cu Dumnezeu, ori cu lumea; cu El, ori contra Lui. Evanghelia te întreabă categoric: vrei pace, ori război? Cu nici o tărăgănare, cu nici o ocoșală, cu nici o „cale de mijloc” nu poți scăpa de întrebarea asta, căci Domnul Iisus a spus precis: „Cine nu este cu Mine este contra Mea” (Mt 12, 30).
Trebuie să mai știi însă un lucru. Pacea cu Dumnezeu o dă războiul cu diavolul și ispitele lui. Cine vrea să aibă pace cu Dumnezeu trebuie să intre în război cu vrăjmașul-diavol. Cine fuge de acest război și nu intră în el, acela nu poate avea o pace adevărată și statornică.
Fă pace cu Dumnezeu, intrând în războiul cel sufletesc pe care l-a pornit Oastea Domnului!