500. Exilul sfântului Ioan Gură de Aur
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În cartea Noutatea Oastei Domnului, fratele I. Gr. Oprişan dă următorul mult-grăitor amănunt din viaţa Sf. Ioan Gură de Aur:
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-un ceas al primejdiei, când era exilat de Biserica „oficială”, a grăit la despărţire, cu o pasiune zguduitoare, fiilor săi duhovniceşti, despre Biserică.
Desprind pentru adevărul biruitor, acest pasaj:
„Numeroase sunt valurile şi puternic este curentul. Nu mă tem de înec, întrucât stau pe stâncă. Când valurile se prăvălesc, corabia lui Iisus nu poate să se înece.
Să mă tem de moarte? Dar Hristos este viaţa mea şi moartea-mi este un câştig.
De exil? Pământul este al Domnului cu tot ce cuprinde.
De pierderea bunurilor pământeşti? N-am adus nimic în lume, nu pot lua nimic din ea.
De primejdii? Le dispreţuiesc.
De mărimi? Mi-e scârbă de ele.
Nu mă tem de sărăcie. De bogăţie n-am nevoie. Nu mă tem de moarte. Nu doresc să trăiesc decât pentru voi. De aceea, vă implor: consolaţi-vă, că nimeni nu mă poate despărţi de voi! Ceea ce Dumnezeu a unit omul nu poate să despartă. Biserica constă nu în ziduri, ci în comunitatea credincioşilor.
Mâine voi fi cu voi la ceasul rugăciunii. Căci unde sunt eu, sunteţi şi voi; şi unde sunteţi voi, sunt şi eu.
De suntem despărţiţi de spaţiu, suntem uniţi în dragoste.
Nici moartea nu ne poate despărţi.
Sunt gata de mii de ori să-mi dau viaţa pentru voi!”