500. Exilul sfântului Ioan Gură de Aur
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În cartea Noutatea Oastei Domnului, fratele I. Gr. Oprișan dă următorul mult-grăitor amănunt din viața Sf. Ioan Gură de Aur:
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-un ceas al primejdiei, când era exilat de Biserica „oficială”, a grăit la despărțire, cu o pasiune zguduitoare, fiilor săi duhovnicești, despre Biserică.
Desprind pentru adevărul biruitor, acest pasaj:
„Numeroase sunt valurile și puternic este curentul. Nu mă tem de înec, întrucât stau pe stâncă. Când valurile se prăvălesc, corabia lui Iisus nu poate să se înece.
Să mă tem de moarte? Dar Hristos este viața mea și moartea-mi este un câștig.
De exil? Pământul este al Domnului cu tot ce cuprinde.
De pierderea bunurilor pământești? N-am adus nimic în lume, nu pot lua nimic din ea.
De primejdii? Le disprețuiesc.
De mărimi? Mi-e scârbă de ele.
Nu mă tem de sărăcie. De bogăție n-am nevoie. Nu mă tem de moarte. Nu doresc să trăiesc decât pentru voi. De aceea, vă implor: consolați-vă, că nimeni nu mă poate despărți de voi! Ceea ce Dumnezeu a unit omul nu poate să despartă. Biserica constă nu în ziduri, ci în comunitatea credincioșilor.
Mâine voi fi cu voi la ceasul rugăciunii. Căci unde sunt eu, sunteți și voi; și unde sunteți voi, sunt și eu.
De suntem despărțiți de spațiu, suntem uniți în dragoste.
Nici moartea nu ne poate despărți.
Sunt gata de mii de ori să-mi dau viața pentru voi!”