526. Cele patru piersici
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
Ţăranul T. Cusmică dărui fiecăruia dintre băieţii lui câte o piersică. După câtva timp, îi întrebă:
Copii, cum v-au plăcut piersicile?
Minunat de bune! - zise cel mai mare. Sunt aşa de dulci şi gustoase! Am păstrat sâmburele, l-am băgat în pământ cu mare grijă, poate că va răsări din el un pom frumos şi atunci vom avea toţi piersici bune.
Din tine va ieşi un bun grădinar - zise tatăl.
Mie - povesti al doilea - mi-a plăcut piersica atât de mult, că am rugat pe mama să-mi dea jumătate şi dintr-a ei, iar sâmburele l-am aruncat.
Grijeşte, dragul meu, să nu te faci un om lacom! - răspunse tatăl.
Fratele meu a aruncat sâmburele - zise al treilea - dar eu l-am ridicat, l-am spart şi l-am mâncat şi piersica mea am vândut-o pe zece copeici.
Din tine va ieşi un mare negustor - grăi tatăl.
Dar tu, dragul tatei? - întrebă omul pe cel de-al patrulea.
Ce gust a avut piersica ta?
Nu ştiu, tată! - răspunse copilul, stingherit oarecum.
Cum nu ştii? Dar ce, n-ai mâncat-o?
Am dus-o vecinului nostru care e bolnav. El n-a vrut s-o primească, dar eu am pus-o pe masă şi am fugit.
Ochii ţăranului se umplură de lacrimi. Îşi sărută copilul şi, binecuvântându-l, îi zise:
Să ştii, dragul meu, că piersica aceasta Dumnezeu ţi-o va da negreşit înapoi, însutit.