529. Sufletul nostru e porumbel sau corb
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
E cunoscută purtarea porumbelului și a corbului pe timpul potopului. După ce i-a slobozit Noe din corabie, corbul, dând de mortăciune, nu s-a mai întors în corabie, dar porumbelul s-a întors, aducând ramura de măslin.
Așa e și sufletul omului.
După ce Dumnezeu-Tatăl ne-a slobozit în lume, adică ne-am născut în lume, sufletul nostru devine ori porumbel, ori corb.
Când omul apucă cu cele lumești, când apucă cu mortăciunile patimilor și păcatelor, el uită de „corabie”; uită de „Noe”, de Dumnezeu Care l-a trimis în lume. Nici nu are atragere să se întoarcă la „corabie”, în cer.
Dar omul care apucă cu cele sufletești, omul care caută și dorește cele duhovnicești devine porumbelul care zboară cu grijă peste apele și valurile acestei lumi. Și nicăieri nu-și află odihnă în lumea asta. Se gândește și dorește mereu după corabia din care a ieșit. Și caută mereu pacea ramurii de măslin, pentru care a fost trimis (pacea lui Iisus) și, aflând-o, se întoarce înapoi la „corabie” și bate la ușa cerului. Dumnezeu îi deschide ușa și îl primește cu dragoste între sfinții Săi.
Tu, cititorule dragă, ești ca un corb, sau ca un porumbel?
Fă-ți tu singur socoata!