529. Sufletul nostru e porumbel sau corb
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
E cunoscută purtarea porumbelului şi a corbului pe timpul potopului. După ce i-a slobozit Noe din corabie, corbul, dând de mortăciune, nu s-a mai întors în corabie, dar porumbelul s-a întors, aducând ramura de măslin.
Aşa e şi sufletul omului.
După ce Dumnezeu-Tatăl ne-a slobozit în lume, adică ne-am născut în lume, sufletul nostru devine ori porumbel, ori corb.
Când omul apucă cu cele lumeşti, când apucă cu mortăciunile patimilor şi păcatelor, el uită de „corabie”; uită de „Noe”, de Dumnezeu Care l-a trimis în lume. Nici nu are atragere să se întoarcă la „corabie”, în cer.
Dar omul care apucă cu cele sufleteşti, omul care caută şi doreşte cele duhovniceşti devine porumbelul care zboară cu grijă peste apele şi valurile acestei lumi. Şi nicăieri nu-şi află odihnă în lumea asta. Se gândeşte şi doreşte mereu după corabia din care a ieşit. Şi caută mereu pacea ramurii de măslin, pentru care a fost trimis (pacea lui Iisus) şi, aflând-o, se întoarce înapoi la „corabie” şi bate la uşa cerului. Dumnezeu îi deschide uşa şi îl primeşte cu dragoste între sfinţii Săi.
Tu, cititorule dragă, eşti ca un corb, sau ca un porumbel?
Fă-ţi tu singur socoata!