Foto Pr. Iosif Trifa

64. Un răspuns potrivit și un sfârșit fioros

Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare

Într-un orășel din Germania, a avut loc, mai anii trecuți, fioroasa întâmplare de mai jos:
O ceată de câțiva slujbași necredincioși își afla plăcerea să ia în deșert Dumnezeirea. Îndeosebi, unul dintre ei întrecea orice margini în astfel de hule. Între ei, era și un credincios, care trebuia să sufere hulele lor. Într-o zi, când se întâlniră la prânz, hulitorul îl întâmpină pe cel credincios cu următoarea întrebare de batjocură:
Ce mai face Fiul dulgherului (lemnarului) din Nazaret?
(adică Iisus Hristos).
Hulitorii începură a râde, dar credinciosul răspunse liniștit:
Află, dragă prietene, că Fiul dulgherului din Nazaret tocmai acum lucrează la sicriul tău.
Hulitorii râseră mai departe, dar pe cel cu întrebarea, acest răspuns neașteptat îl străpunse ca un fulger la inimă. În cealaltă zi zăcea în pat, iar a treia zi, prietenii îl petreceau la groapă.
Articol 66 din 602
Folosește săgețile ← → pentru navigare