A crezut în El vreunul din mai marii noștri sau din farisei?
Cei ce urăsc, totdeauna se înșală pe ei înșiși.
Întunecați de ură și orbiți, ei nu mai pot cunoaște niciodată realitatea.
Și neputând gândi la două lucruri deodată, se pierd singuri în prăpastia pe lângă care merg mereu.
Sinedriul întrunit, așteaptă pe aprozi ca să le aducă pe Isus prins.
Aprozii, oameni simpli, dar cinstiți și curajoși, le spun adevărul despre El.
Supărați, mai marii se dau pe ei înșiși exemple de necredință, înjosind poporul lor, din care nu a pierit niciodată de tot bunul simț și credința.
Disprețuiau pe poporul care cunoștea, prin intuiție, ceea ce nici priceperea nici prevederea mai marilor săi, nu puteau afla.
Poporul nu cunoaște multe legi,
nici multă știință,
nici filozofie înaltă,
nici interpretări încurcate,
dar avea de la Dumnezeu un mare dar: intuiția. Adică acel al șaptelea simț,
înnăscut în inima lui,
care îi arăta totdeauna la răscruci de istorie, drumul cel bun.
Simțământul acesta îl călăuzește totdeauna în întuneric și îl face să nu dea greș niciodată.
Atunci când poporul nu-i forțat să ia o altă cale, împotriva intuiției sale, el nu se înșală.
Dacă este lăsat să meargă liber, pe calea pe care și-o alege singur, poporul totdeauna alege pe Hristos, și nu rătăcește.
De aici a rămas vorba: Țineți cu poporul ca să nu rătăciți! Și tot așa de înțeleaptă este și vorba: voința poporului este voința lui Dumnezeu.
Conducătorii de popoare, cât au ținut seama de aceste lucruri, n-au avut a se căi niciodată.
Numai când voința poporului a fost călcată în picioare, neținută în seamă și forțată,
atunci s-a ajuns la greșeli uriașe, care s-au răzbunat apoi crâncen asupra tuturor.
Conducătorii poporului evreu, se găseau în această stare.
Dumnezeule al popoarelor și al Dreptății,
Te rugăm pune mereu în inima tuturor popoarelor frica de Tine
și dorința de a Te afla, ridicându-se spre Lumina Ta.
Dăruiește Doamne tuturor popoarelor și tuturor generațiilor conducători și îndrumători înțelepți și buni, care în duhul și în credința poporului lor,
să se înalțe cel mai mult spre Tine, pentru a putea fi de un mare ajutor și binecuvântare pentru popoarele peste care i-ai pus Tu,
nu ca să le depărteze de Tine nefericindu-le, ci ca să Ți le apropie,
spre a avea un mare merit veșnic și înaintea Ta și înaintea lor.
Amin.