A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei?
Cei ce urăsc, totdeauna se înşală pe ei înşişi.
Întunecaţi de ură şi orbiţi, ei nu mai pot cunoaşte niciodată realitatea.
Şi neputând gândi la două lucruri deodată, se pierd singuri în prăpastia pe lângă care merg mereu.
Sinedriul întrunit, aşteaptă pe aprozi ca să le aducă pe Isus prins.
Aprozii, oameni simpli, dar cinstiţi şi curajoşi, le spun adevărul despre El.
Supăraţi, mai marii se dau pe ei înşişi exemple de necredinţă, înjosind poporul lor, din care nu a pierit niciodată de tot bunul simţ şi credinţa.
Dispreţuiau pe poporul care cunoştea, prin intuiţie, ceea ce nici priceperea nici prevederea mai marilor săi, nu puteau afla.
Poporul nu cunoaşte multe legi,
nici multă ştiinţă,
nici filozofie înaltă,
nici interpretări încurcate,
dar avea de la Dumnezeu un mare dar: intuiţia. Adică acel al şaptelea simţ,
înnăscut în inima lui,
care îi arăta totdeauna la răscruci de istorie, drumul cel bun.
Simţământul acesta îl călăuzeşte totdeauna în întuneric şi îl face să nu dea greş niciodată.
Atunci când poporul nu-i forţat să ia o altă cale, împotriva intuiţiei sale, el nu se înşală.
Dacă este lăsat să meargă liber, pe calea pe care şi-o alege singur, poporul totdeauna alege pe Hristos, şi nu rătăceşte.
De aici a rămas vorba: Ţineţi cu poporul ca să nu rătăciţi! Şi tot aşa de înţeleaptă este şi vorba: voinţa poporului este voinţa lui Dumnezeu.
Conducătorii de popoare, cât au ţinut seama de aceste lucruri, n-au avut a se căi niciodată.
Numai când voinţa poporului a fost călcată în picioare, neţinută în seamă şi forţată,
atunci s-a ajuns la greşeli uriaşe, care s-au răzbunat apoi crâncen asupra tuturor.
Conducătorii poporului evreu, se găseau în această stare.
Dumnezeule al popoarelor şi al Dreptăţii,
Te rugăm pune mereu în inima tuturor popoarelor frica de Tine
şi dorinţa de a Te afla, ridicându-se spre Lumina Ta.
Dăruieşte Doamne tuturor popoarelor şi tuturor generaţiilor conducători şi îndrumători înţelepţi şi buni, care în duhul şi în credinţa poporului lor,
să se înalţe cel mai mult spre Tine, pentru a putea fi de un mare ajutor şi binecuvântare pentru popoarele peste care i-ai pus Tu,
nu ca să le depărteze de Tine nefericindu-le, ci ca să Ţi le apropie,
spre a avea un mare merit veşnic şi înaintea Ta şi înaintea lor.
Amin.