A fost odată-un Copilaş
Traian Dorz - Câte-o povestire mică
A fost odată-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş
... şi-atât era de drăgălaş
că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă.
În noaptea-n care S-a Născut
s-a-nfiorat pământul
cu cântec cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au văzut
I-au sărutat veşmântul.
Apoi trecut-au rând pe rând
ca ceasurile anii,
creştea Copilul Cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând...
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda
şi duşmanii...
El aduna copiii buni
în jurul Lui grămadă,
din stele le-arăta cununi
şi sori frumoşi
şi mândre luni
şi le-arăta cu drag minuni
cum n-au mai fost să vadă.
El îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dânsul,
de-aveau vreun păs în viaţa lor
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor
El i-asculta, şi iubitor
le alina tot plânsul.
Îi învăţa cântări de Sus
din cealaltă lume,
ei ascultau cu gândul dus
cântări cum nimeni n-a adus
poveşti cum nimeni n-a mai spus
de zări cu dulce nume.
... Dar într-o zi s-au adunat
duşmanii plini de ură
L-au prins,
L-au dus
şi L-au legat
cu spinii L-au încununat
şi L-au lovit şi L-au scuipat
şi Faţa I-o bătură.
Pe Cruce-apoi L-au răstignit
cu doi tâlhari a-rândul
şi în mormânt pecetluit
L-au pus...
apoi L-au străjuit...
Dar El era din Cer venit
şi-a biruit mormântul.
Puteri nespuse El avea
pe toţi să-i nimicească,
dar n-a voit,
El suferea
că-n mila Lui pe toţi voia
prin Crucea Lui
prin moartea Sa
de iad să-i mântuiască.
... El a-nviat şi Sus în Cer
nălţatu-S-a-n mărire.
Dar mila multelor dureri
L-aduce către cei ce pier
şi El coboară când ei cer
la dânşii, cu iubire...
... Ca-n vremea despre care spui
curând El iarăşi vine
să-i ia la El în Cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i...
Isuse, când o să-i adui
Te-ndură şi de mine!