A fost odată-un Copilaș
Traian Dorz - Câte-o povestire mică
A fost odată-un Copilaș
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraș
... și-atât era de drăgălaș
că mii și mii de îngerași
s-au coborât să-L vadă.
În noaptea-n care S-a Născut
s-a-nfiorat pământul
cu cântec cerul s-a umplut
și crai din loc necunoscut
îngenunchind, când L-au văzut
I-au sărutat veșmântul.
Apoi trecut-au rând pe rând
ca ceasurile anii,
creștea Copilul Cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând...
dar Îi creșteau cu negru gând
și Iuda
și dușmanii...
El aduna copiii buni
în jurul Lui grămadă,
din stele le-arăta cununi
și sori frumoși
și mândre luni
și le-arăta cu drag minuni
cum n-au mai fost să vadă.
El îi iubea cu-atâta dor
iar ei la fel pe Dânsul,
de-aveau vreun păs în viața lor
vreo cerere,
vreun plâns,
vreun dor
El i-asculta, și iubitor
le alina tot plânsul.
Îi învăța cântări de Sus
din cealaltă lume,
ei ascultau cu gândul dus
cântări cum nimeni n-a adus
povești cum nimeni n-a mai spus
de zări cu dulce nume.
... Dar într-o zi s-au adunat
dușmanii plini de ură
L-au prins,
L-au dus
și L-au legat
cu spinii L-au încununat
și L-au lovit și L-au scuipat
și Fața I-o bătură.
Pe Cruce-apoi L-au răstignit
cu doi tâlhari a-rândul
și în mormânt pecetluit
L-au pus...
apoi L-au străjuit...
Dar El era din Cer venit
și-a biruit mormântul.
Puteri nespuse El avea
pe toți să-i nimicească,
dar n-a voit,
El suferea
că-n mila Lui pe toți voia
prin Crucea Lui
prin moartea Sa
de iad să-i mântuiască.
... El a-nviat și Sus în Cer
nălțatu-S-a-n mărire.
Dar mila multelor dureri
L-aduce către cei ce pier
și El coboară când ei cer
la dânșii, cu iubire...
... Ca-n vremea despre care spui
curând El iarăși vine
să-i ia la El în Cer pe-ai Lui
Acolo unde jale nu-i...
Isuse, când o să-i adui
Te-ndură și de mine!