Foto Traian Dorz

Aceea ce nu se poate ascunde

Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns

1 - Aș fi vrut să-mi ascund cearcănul ochilor mei,
să-mi acopăr urmele lacrimilor amare,
să-mi netezesc oboseala feței mele,
să-mi îndulcesc amărăciunea glasului meu,
- ca să nu știe nimeni, să nu vadă nimeni și să nu spună nimeni:
- Iată cât îi este de zdrobită inima!
Dar toți au știut că toate acestea sunt din iubirea mea
- pentru Tine, Lumina ochilor mei și Mărgăritarul vieții mele.
2 - Nenorocit este cel ce cântă pentru cine nu-l aude,
nefericit este cel ce plânge pentru cine nu-l iubește,
chinuit este cel ce așteaptă după cine nu vine,
nemângâiat este cel ce suferă pentru cine nu-l caută
- Dar Tu Preaiubitul Dulce al inimii mele mă auzi, mă iubești, vii să mă cauți de peste munții și văile ce ne despart...
O, cât de fericită este dragostea mea.
3 - Nimic nu-mi poate acoperi Soarele meu Cel strălucit,
nimic împiedica Vântul meu cel dulce,
nimic îndepărta Primăvara mea Sărbătorească
- pentru că dragostea Ta este toată cu mine, Preaiubitul meu Scump, Mântuitorul meu și Mirele meu.
4 - Iată că noaptea a și trecut,
iată că răsar zorii trandafirii și răcoroși,
- străjeri ai cerului, - dați-mi toate trâmbițele voastre, cocoși ai dimineții, dați-mi toate vestirile voastre, privighetori ale zorilor, dați-mi toate cântările voastre și toate florile înrourate, dați-mi toate miresmele voastre,
- cu toate vreau să-L întâmpin pe Preaiubitul inimii din mine care vine ca o căprioară
să mă îmbrățișeze
între munții albi ai soarelui meu.
5 - Vai celui ce n-a privit zâmbetul Tău niciodată,
vai celui ce nu Te-a întâlnit pe Tine nicăieri,
vai celui ce n-a simțit iubirea arzându-i la nici un cuvânt al Tău
și buzele îndulcindu-i-se de nici o sărutare a Ta,
vai celui ce n-are o mie de inimi ca să Ți le dea pe toate Ție, strălucind de para iubirii Tale
Isuse...
6 - Iubirea mea pentru Tine aș dori să fie atât de strălucitoare încât toată lumea s-o poată vedea.
Când n-aș mai avea cu ce s-o hrănesc, mi-aș sfâșia inima ca s-o adăp cu tot ce-i mai dulce acolo.
Pentru că unde arde ea este totdeauna numai frumusețe și primăvară și sărbătoare.
7 - O singură dragoste este adevărată și nemuritoare - și fericit este numai acela pe care Dumnezeu l-a învrednicit să afle harul ei, comoara ei, mărgăritarul ei
- în trecerea atât de grăbită a acestei vieți,
printre gunoaiele atât de multe ale acestei lumi
și printre miile de minciuni ale acestor vremuri
pe care toate le dă la o parte, le aruncă pe foc sau le calcă în picioare
alergând, asudând și jertfind
până o află
și apoi după ce a aflat-o, până n-o mai pierde.
8 - Să cuprindem tot câmpul lumii noastre - într-o floare
și toată primăvara noastră - într-un cântec
și toate sărbătorile noastre într-o rugăciune
și toate strălucirile noastre - într-o lacrimă
- și să I le aducem toate acestea proșternuți în adorare și recunoștință la picioarele Lui, însângerate de iubirea noastră!
9 - Deasupra noastră cerul este atât de jos
cu mii de urechi ne ascultă și cu mii de buze ne sărută,
cu mii de ochi ne vede și cu mii de inimi ne îmbrățișează
- Tatăl nostru Cel Preaiubitor și Bun.
Suspinele noastre se suie împreună spre El,
lacrimile noastre cad împreună amestecându-se în poala Lui.
Dragostea nemuritoare ne cuprinde la Sânul cel mai fericit și glasul ei șoptește:
- Binecuvântat este cerul și pământul vostru, munții și copacii voștri... Fie peste noi cele patru peceți ale cununiei în cele Trei Nume ale Celui Ascuns și Prezent Veșnic. Amin.
10 - O, preasfânt și preadulce izvor dorit,
- apa ta curge mereu și vremea noastră curge mereu.
Cu sufletul meu aplecat peste tine sărut fața ta din care beau adâncime și înălțime...
și apa ta curge mereu și vremea mea curge mereu.
Și eu beau mereu - și setea mea rămâne, rămâne mereu.
Te iubesc, până pe totdeauna, Te iubesc.
11 - Iubire, - soarele meu și umbra mea, pe tot acest drum drag.
Închid ochii mei, căci vreau să Te văd veșnic numai pe Tine cum mergi lângă mine.
Acopăr urechile mele căci vreau să Te aud neîncetat numai pe Tine, numai pașii Tăi ușori și dulci alături de pașii mei.
Care dintre noi oare se va opri întâi?
12 - Rămâi lângă mine și mă încălzește - e atât de frig aici!
Rămâi și răcorește-mă, căci îmi e fierbinte tot trupul meu.
Rămâi și luminează-mi, e totul întuneric în jurul meu,
rămâi și îmbrățișează-mi totdeauna inima mea
- căci totdeauna este singură.
13 - Tu care erai înainte de mine aici, - cât de mult trebuie să fi așteptat venirea mea!
Și cât de mult trebuie să Te fi durut că eu nu știam că mă aștepți
când eram învăluit de nori, Tu umbra mea, ce trist trebuia să fii mereu lângă mine, că eu nu Te văd.
O, dacă aș putea să Te despăgubesc de toate prin vreun cuvânt, Ți-aș spune de mii de ori pe zi, fără să obosesc spunându-Ți:
- Te iubesc...
14 - O, lacrimi fericite și ceasuri fericite, o, locuri fericite și șoapte fericite,
- nu ne veți fi oare niciodată îndeajuns.
15 - Nimic nu mai pot să-Ți spun Preaiubitul meu...
ci numai strâng la sânul meu Crucea Ta
care bate ca o inimă sub buzele mele
și cu ochii mei șiroind de lacrimi
stau mut și privesc departe - departe
minunea viitoare a cununiei noastre în Casa noastră de aur sub cununile noastre împreunate
în iubirea nemaidespărțită niciodată.
16 - Cred că în Veșnicia noastră, noi nu vom avea decât această singură Casă de aur pe care mi-ai arătat-o, și în care vom locui noi cei pe care Tatăl ne-a făcut unul și sus.
Dintr-o singură pâine vom mânca veșnic.
O singură apă vom bea...
sub o singură viță vom odihni și o singură cunună va fi atunci pe capul nostru.
Aceeași cântare Biruitoare o vor cânta glasurile noastre și vom fi înfășurați în aceeași Stea,
sub care am învins.
17 - Ce plăcut este aici la marginea cântării, ca la marginea unei păduri frumoase
să stăm la umbra rugăciunii ca la a unui fag înalt
pe așternutul moale al meditației, ca pe o iarbă proaspătă
și să privim cum soarele răsare printre frunze, ca dintr-un cer deschis
văzând în el Fața Ta...
18 - Se leagănă flori în tot jurul meu, - dar de ce oare nu le văd?
Plutesc miresme pretutindeni, - dar de ce oare nu le simt?
E atât de moale iarba pe care îmi culc capul, - dar de ce oare nu pot să adorm?
- Cum să pot Preaiubitul meu Drag - când Tu ești cu mine?
19 - Cerul Tău este atât de larg - și pretutindeni văd norii Tăi.
Casa mea de aur este atât de plină de lucrurile Tale - dar inima mea plânge, plânge...
Pretutindeni văd lucrurile Tale, urmele Tale, semnele dragostei noastre
- iar Tu nicăieri!
Vino Doamne Isuse!
20 - O, Preaiubitul meu, nimic din tot ce am - n-are nici un preț fără Tine.
Ce bucuros le-aș da pe toate, pe toate, pe toate pentru Tine Singur, fără nimic, numai Tu Singur.
Când mă voi sătura oare spunându-Ți:
- Te iubesc!
Articol 30 din 53
Folosește săgețile ← → pentru navigare