Aceste frunze care-mi cad

Aceste frunze care-mi cad ca-n toamnele senine

ce liniştite se desprind de ramurile pline

sub ele se iveşte-acum frumoasa roadă coaptă

ce Mâna Bunului Stăpân cu-al ei cules - aşteaptă.

Ce dulce-mi simt acel fior al bucuriei sfinte

cu care-I voi păşi tăcut şi-nlăcrimat nainte

cu toate crengile-atârnând - rămase fără frunză

ca roada dragostei de El nimic să nu-mi ascunză.

... Cădeţi mai grabnic frunze mari, să nu-mi rămâneţi una

că nu voi - vorbele-mi sunteţi, ci faptele cununa

voi frunze ale mele-aţi fost doar şoaptele sub care

s-au copt ascunse-aceste dulci cântări nemuritoare.

Culege-mi-le Drag Isus, cu Mâna Ta curată

duios şi dulce cum le-am vrut să Ţi le strângi odată

iar dac-ai vrea să-mi dai în schimb răsplata cea mai mare

atinge-mi ochii mei plecaţi cu-o dulce sărutare...