
Acum îți suflă vântul
Traian Dorz - Cântările Eterne
Acum îți suflă vântul a florilor petale
căci anii tăi cei tineri s-au dus pe-a vremii cale
și-i timpul să stai singur să cugeți drept și bine
ce mare hotărâre se cere-acum la tine...
Îți uscă vântul verii livezile prea goale
căci jumătate viața s-a dus pe-a vremii cale
nici astăzi nu stai singur să cugeți bine oare
ce mare hotărâre îți cere-o-nștiințare?
Și iată vântul toamnei îți desfrunzește toată
grădina vieții tale, - iar rodul nu se-arată
nici azi nu-i vremea oare să cugeți singur bine
ce viitor te-așteaptă cu iarna care vine?
Curând și vântul iernii va spulbera și duce
și frunzele coroanei care-ți va sta pe cruce
atunci va fi trecută această dulce vreme
de har - și niciodată Hristos n-o să mai cheme!
... O, nu lăsa să treacă și ceasu-acesta-n care
mai stăruie de tine o ultimă chemare
aruncă-te-nspre Domnul cu lacrimi și suspine
și inima predă-I-o cât încă-I lângă tine!