Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.
După aceste făgăduinţe scumpe şi adevărate, cu care Domnul şi Mântuitorul nostru a mângâiat inimile ucenicilor Săi, El le-a spus desluşit, în acest singur verset, tot marele adevăr mântuitor:
Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume, acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.
Ieşise de la Tatăl, adică din Voinţa Tatălui, din dragostea Tatălui, din Fiinţa Tatălui,
Se exteriorizase din Tatăl, ca Aceeaşi Lumină din Aceeaşi Lumină.
Ca Aceeaşi Voinţă din Aceeaşi Voinţă.
Ca Aceeaşi Fire din Aceeaşi Fire.
Ca Aceeaşi Fiinţă din Aceeaşi Fiinţă.
Ieşise pentru o lucrare şi pentru o vreme.
- Acum lucrarea se apropia de încheiere şi vremea se apropia de împlinire.
Dar până la revederea de Mâine Dimineaţă în Slavă, va trebui să treacă această noapte de Patimi.
Patimile vor fi trecătoare deşi vor fi grele, însă slava de după ele va fi veşnică.
Dar pentru că întunericul va fi atât de puternic
iar firea ucenicilor va fi atât de slabă,
- este nevoie ca să li se îmbărbăteze inima cu un adevăr mai puternic decât acela pe care îl vedeau şi îl presimţeau ucenicii.
Iată acest adevăr:
Hristos a fost din Veşnicie Una cu Tatăl, deci: Dumnezeu Atotadevărat, Atotputernic, Atotînţelept, Atotcunoscător.
El tot ce a făcut a făcut prin Voinţa şi prin puterea Sa, în dragostea şi în bunătatea Lui pentru mântuirea creaturilor Sale şi a Creaţiunii Sale.
Tot ce trebuia făcut pentru această mântuire era încă de pe acum făcut.
Încheierea de pe Golgota fiind cunoscută şi acceptată mai dinainte de a se fi desfăşurat, - era tot aşa de împlinită ca şi celelalte dinaintea ei care o pregătiseră.
Şi care după ele o aduceau neapărat, cum un lanţ prin fiecare verigă a sa îşi trage spre un punct, ultima lui verigă.
Din clipa când prinzi în mâini prima verigă a unui lanţ, ştii că la timpul său va ajunge aci şi cea din urmă, cu găleata plină pe care o trage după ea, care încă de pe când porneşte este ca şi ajunsă.
Copilul unui vecin rău căzuse într-o fântână adâncă şi cu siguranţă ar fi pierit acolo înecat în apele adânci, întunecate şi reci. Pentru că nimeni nu se găsea să coboare după el ca să-l salveze.
Dar bunul lor vecin zise fiului său: Fiule, iată că nu se găseşte nimeni să vină în ajutorul acestui nefericit, vrei tu să te cobori după el?
- Da, tată, a zis fiul ascultător.
Atunci tatăl a luat un vas, l-a legat cu un lanţ şi cu mâinile lui puternice a slobozit pe fiul său până acolo în adâncul rece şi primejdios, al apei întunecate.
Fiul a apucat pe cel căzut care era aproape mort, l-a pus în acelaşi vas cu el, iar tatăl i-a scos împreună la lumină şi la viaţă...
Iată în întâmplarea aceasta, este înfăţişată toată lucrarea mântuirii noastre.
Aşa a fost căderea noastră în păcat,
aşa a venit dragostea mântuitoare a Tatălui Ceresc
şi Lucrarea Jertfei mântuitoare a Fiului Său Preaiubit Isus Hristos şi aducerea mântuitoare a sufletelor noastre la lumină şi la viaţă, prin împreună-lucrarea dragostei Aceluiaşi Dumnezeu Tatăl şi Fiul.
Iată versetul aceste este un singur verset, dar cu două părţi: venirea de la Tatăl în lume - şi plecarea din lume la Tatăl.
Între aceste două părţi nu este un punct, adică o despărţire, ci este o virgulă, adică o scurtă pauză cu urmare.
E tot aşa după cum există o veşnică unitate în Dumnezeu Tatăl şi Fiul. Doar venirea în lume a fost o scurtă ieşire a Fiului din Tatăl, scurtă cum e virgula din acest verset, între cele două lucrări.
După aceasta, înţelesul al doilea, reintră iarăşi deplin în primul înţeles din care ieşise. Reîntregind apoi pe totdeauna, acelaşi Adevăr Unic, care era Amândouă de la Început.
Suflete al meu, dă slavă Domnului tău Cel Preaputernic, care S-a îndurat de tine cel căzut în pierzare, deşi erai fiul duşmanului Său (Rom. 5, 8-10).
Dă slavă Înţelepciunii şi Iubirii lui Dumnezeu, care S-a arătat atât de îndelung răbdător şi plin de milă faţă de starea ta, în care cu siguranţă ai fi pierit pe vecii vecilor, fără lucrarea înţeleaptă a nemărginitei Lui iubiri faţă de mântuirea ta.
Dă slavă veşnică lui Dumnezeu pentru lumina minunată la care te-a readus Jertfa cea mare pe care a făcut-o El pentru tine.
Şi nu uita niciodată de cei care încă zac în nefericirea din care pe tine dragostea Lui te-a izbăvit.
Slavă veşnică Ţie Atotputernic şi Atotştiutor Dumnezeul nostru,
care ai ales Calea Suferinţei Tale spre a ne arăta mărimea iubirii Tale pe care o ai faţă de noi, zidirea Ta căzută în robia vrăjmaşului Tău.
Slavă Ţie Iubitorul nostru Tată Ceresc pentru dragostea cea mare cu care ne-ai iubit, trimiţând pe Fiul Tău să ne scoată din osânda păcatului şi a morţii.
Slavă Ţie Isus Hristos, Fiul Preaiubit al Tatălui, care ai ieşit de la Tatăl şi ai coborât după noi ca să ne scoţi la lumina Ta minunată şi la viaţa Ta strălucită.
Slavă Ţie Duhule Sfinte care ne-ai descoperit toată această mântuire şi ne îndrumi spre ea.
Slavă veşnică Ţie Doamne Dumnezeul nostru.
Amin.