Adevărata preţuire
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Dacă cineva ar putea să ne cumpere pe noi cu atâta preţ cu cât merităm după valoarea noastră adevărată.
Şi dacă ar putea să ne vândă cu atâta cât credem noi, după părerea noastră că merităm
- dintr-un singur târg s-ar îmbogăţi.
Pentru că fiecare avem despre noi o părere nespus mai mare decât se cuvine în adevăr.
Numai cel smerit face nespus mai mult decât se preţuieşte el însuşi.
2 - Frica nu stă în caracterul omului ci stă în păcatul lui. Câtă vreme omul este nevinovat - el n-are frică. Şi cu cât este mai vinovat, cu atâta este mai fricos.
3 - Doamne Isuse, Bunule Păstor Ceresc, fă-ne să-Ţi auzim glasul Tău cel bun, ori de câte ori ne rătăcim, pentru ca să ne grăbim iarăşi către Tine, înainte de a fi sfâşiaţi de fiarele diavolului.
Învaţă-ne să ne conducem şi pe mieluşeii noştri pe căile Tale neprihănite, către viaţa veşnică.
4 - Singurătatea sufletului mi-o simt cel mai mult şi cel mai apăsător, mai ales în locurile unde sunt în mijlocul gloatei...
dar durerea inimii mele mi-o îndur cel mai greu acolo unde sunt în mijlocul veseliilor zgomotoase.
Fiindcă acolo sunt locurile cele mai fără Hristos.
5 - Există hotare peste care n-avem voie să trecem chiar dacă imediat dincolo de ele ne-am găsi potolirea foamei, stâmpărarea setei sau adăpostul frigului.
Mântuitorul ispitit, a refuzat ceea ce nu-I dădea Dumnezeu, ci Satana, de aceea a biruit. Voia mai bine să moară de foame decât să mănânce o pâine neprimită din Mâna lui Dumnezeu.
Adam n-a făcut aşa. El a primit ceea ce îi îmbie şarpele, de aceea a căzut.
Să învăţăm şi noi unde este hotarul peste care n-avem voie să trecem.
6 - Cel mai mare păcat este acela de a nu te mulţumi cu ceea ce ţi se dă de Dumnezeu cu dreptate şi cinstit.
Toate păcatele vin din această nemulţumire. Diavolul atunci vine să-ţi îmbie ispita când eşti flămând... El ştie ce repede cade cel biruit de foame.
Dar mai bine mori la uşa lui Dumnezeu decât să te hrăneşti de la masa diavolului.
7 - Mai bine să mănânci o pâine uscată şi amară, dar din Mâna lui Dumnezeu, decât un cozonac dulce din a lui Satana.
Mai bine să mă sting uscat de foame şi de sete la uşa neprihănirii decât să mă veselesc la masa păcatului.
Fiindcă Dumnezeu mă poate învia iarăşi dacă mor pentru El, - dar păcatul mă ucide totdeauna şi pe veci, dacă mă robesc lui.
8 - Egoismul este păcatul care ne desparte cel mai repede de Dumnezeul nostru care este Dumnezeul dărniciei.
Cel ce se iubeşte numai pe sine este cel mai urât în faţa bunătăţii lui Dumnezeu care îi iubeşte pe toţi.
Dragostea este singura neprihănire care ne uneşte cel mai sigur cu Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este dragoste - şi totdeauna cele ce sunt de acelaşi fel se unesc între ele.
9 - Ce cumplit a ajuns astăzi acest creştinism fără Hristos, fiindcă oamenii s-au obişnuit să se mulţumească numai cu o religie - şi nu mai au nevoie de Dumnezeu.
Religia se mulţumeşte cu banul omului sau cu vorba lui, - şi nu mai are nevoie de sufletul său.
Iar omul dă orice, numai să nu-şi dea inima sa.
Dumnezeu îi cere inima. De aceea omul vine aşa de greu la Dumnezeu, dar merge uşor la orice religie.
10 - La Naşterea Mântuitorului nostru Isus Hristos, au cântat mulţi, - iar la moartea Lui au plâns puţini.
Pentru că a cânta este foarte uşor, pe când a plânge este foarte greu.
11 - Cei ce văd numai cele ce se văd, - sunt nişte orbi.
Cei ce trăiesc numai viaţa trupească, sunt nişte morţi.
Cei ce aud numai cuvintele - sunt nişte surzi.
Cei ce umblă numai cu picioarele, sunt nişte ologi
şi cei ce se îmbrăţişează numai cu trupul - sunt numai nişte animale.
12 - Când îţi este lumea prea aproape, îţi este Dumnezeu prea departe.
Când îţi este prea uşoară viaţa, îţi va fi prea grea moartea.
Când râzi prea mult în lumea asta, o să plângi prea mult în cealaltă.
Gândeşte-te la toate acestea cel mai târziu până cu o zi înaintea morţii tale, pentru că cel mai devreme cu o clipă după moartea ta, va fi prea târziu pe vecii vecilor.
13 - Cel mai vinovat răufăcător este acela care întrebuinţează nişte mijloace frumoase pentru un scop urât
şi nişte cuvinte cereşti, pentru un scop satanic.
Nu vă lăsaţi înşelaţi de mijloace, - priviţi la scop.
Nu vă lăsaţi înşelaţi privind vorbele, - uitaţi-vă la fapte.
Oricine ajută pe un nelegiuit, se face vinovat de păcatul lui. Nelegiuiţii duhovniceşti sunt cei mai vinovaţi dintre toţi, fiindcă ei nu păgubesc numai pe oameni, ci Îl jefuiesc şi pe Dumnezeu, prădând Casa Sa.
14 - Creştin devii numai în clipa când te naşti din nou, din Cuvântul şi din Duhul Sfânt.
Naşterea din nou este naştere din nou, nu botezul.
Apa este Cuvântul lui Dumnezeu, nu apa pământească.
Şi singură naşterea din nou dă făptura duhovnicească cu care moştenim Împărăţia lui Dumnezeu.
Dar naşterea din Duhul este numai aceea care are roadele Duhului Sfânt şi dovada Lui prin trăire, nu prin vorbe lăudăroase şi goale.
15 - Cât ţine ispita, atâta trebuie să ţină şi lupta noastră cu ea.
Şi cât ţine lupta aceasta, atâta trebuie să ţină şi rugăciunea noastră, postul nostru şi vegherea noastră.
Nici lupta fără rugăciune, nici rugăciunea fără luptă nu pot birui.
Numai amândouă aduc biruinţa sigură.
16 - Să ne rugăm puternic şi neîncetat unul pentru altul.
Când ştim că oricine se roagă pentru noi, avem cea mai mare putere în luptele noastre şi cel mai frumos spor în munca noastră.
Biruinţa se câştigă mai întâi în rugăciune şi apoi în lupta cu vrăjmaşul şi cu ispita.
17 - Magii şi-au ridicat ochii în sus - şi apoi au aflat drumul pe care îl pierduseră.
Când pierzi calea Domnului, când pierzi drumul cel bun, ridică-ţi ochii în sus, prin rugăciune - şi o vei afla iarăşi.
18 - Nimeni nu-I poate cere lui Dumnezeu atât de mult cât El să nu-i poată face, numai dacă rugăciunea prin care cere aceasta este plină de atâta credinţă ca să merite cât cere.
19 - Cele mai multe rugăciuni spre Dumnezeu, nu sunt de cerere, ci de laudă şi de mulţumire.
Aceasta este dovada că tot ce avem nevoie Dumnezeu ne dă chiar mai înainte de a I le cere,
sau îndată după ce I le-am cerut.
20 - Tot ce ni se pare că avem, nu este al nostru, ci este bunul lui Dumnezeu. Numai ceea ce suntem gata să le dăm altora din aceste bunuri care sunt ale lui Dumnezeu, dar le stăpânim noi, - acelea devin cu adevărat ale noastre.
În veşnicie vom avea numai ceea ce am dat altora, fără să aşteptăm nimic în schimb.