Foto Traian Dorz

Afla-vei tu vreodată?

Traian Dorz - Cântarea Veșniciei

Afla-vei tu vreodată
sărmane călător
în lung pustiul lumii
al Vieții Scump Izvor?
- sau vei pieri-n deșertul
acestei lumi pustii,
făr-a afla vreodată
Izvorul Apei Vii?
- Vin’ din căile pustii
la Izvorul Apei Vii
Acest scump Izvor gustos
e Hristos, e Hristos, e Hristos.
Deschide-ți-vei vreodată
tu oare ochii tăi
spre slava-n care suie
a pocăinței căi,
- sau răul te va ține
departe-n veci de har
să mergi în iadul unde
vei plânge-n veci amar?
Întoarce-vei tu oare
acuma cât mai poți
ca sufletul din moarte
spre Dumnezeu să-l scoți,
- sau și acum spre Domnul
cu râsete răspunzi
și sufletul în flăcări
pe veci de veci ți-afunzi?
Articol 19 din 250
Folosește săgețile ← → pentru navigare