Foto Traian Dorz

Ai milă de mine

Traian Dorz - Poruncile Iubirii

Ai milă de mine, ai milă Isus,
ascultă-mă ziua şi noaptea şi seara,
tot dorul din suflet plângând Ţi l-am spus
şi totuşi întruna îi creşte povara.
Mă-nconjură valuri şi flăcări mă-ncing
şi-n faţă cât marea se-ntinde pustia
- ai milă de mine Isuse, să-nving
când fiarele urlă şi vine urgia!
Străină mi-e casa, străini mi-s ai mei,
cu ură-mi răscumpăr iubirea-nspre Tine
când inima-şi pierde puterile ei,
ai milă, ai milă Isuse de mine!
Departe-I Izvorul, iar setea mi-e grea
departe-I Alinul, iar inima-i pară,
ai milă Isuse, de dragostea mea
când ziua i-e noapte
iar zorii i-s seară!
Aşează-mi Isuse, al Crucii sărut,
pe frunte, pe buze, pe ochii cu rouă,
şi-mi binecuvântă, sub dulcele scut
iubirea din una
şi crucea din două...