Alergarea stăruitoare (1)
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
Alergarea stăruitoare e porunca strălucită
celor ce-au pornit cu Domnul către Ținta Fericită
cu privirea ațintită la Hristos întotdeauna
ei s-alerge dând năvală pentru-a dobândi cununa.
Nu se poate-ajunge altfel, deși Ținta nu-i departe
că la orice pas sunt piedici
și vrăjmași în orice parte
trebuie-nfruntări de jertfă, trebuie-osteneli de luptă
calea spre desăvârșire e-alergare ne-ntreruptă.
Lung e drumul promisiunii pân-la-nfăptuirea bună
lungă-i lupta hotărârii pân-ajunge la cunună
lungă-i cernerea credinței până-ajungi la biruință
chiar Hristos a câștigat-o doar prin spini și suferință.
N-ajung niciodată Ținta cei ce nu pornesc deodată
într-o sfântă hotărâre unică și-nflăcărată
cu un legământ puternic și-o predare fericită
dusă până-n clipa morții cu-ndrăzneală neclintită.
N-ajung niciodată Ținta cei ce alte căi apucă
nici cei care fug de cruce și-o aruncă-n loc s-o ducă
nici cei care-s îndoielnici, nici cei ce-s legați de-avere
alergarea după Domnul să le lași pe toate-ți cere.
... Drag urmașul meu încinge-ți bine mijlocul - și-aleargă
lupta sfântă nu-i ușoară, calea sfântă nu e largă
însă dacă-alergi cu Domnul și cu frații împreună
strălucită te așteaptă o răsplată și-o cunună.