Alergarea stăruitoare (1)
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
Alergarea stăruitoare e porunca strălucită
celor ce-au pornit cu Domnul către Ţinta Fericită
cu privirea aţintită la Hristos întotdeauna
ei s-alerge dând năvală pentru-a dobândi cununa.
Nu se poate-ajunge altfel, deşi Ţinta nu-i departe
că la orice pas sunt piedici
şi vrăjmaşi în orice parte
trebuie-nfruntări de jertfă, trebuie-osteneli de luptă
calea spre desăvârşire e-alergare ne-ntreruptă.
Lung e drumul promisiunii pân-la-nfăptuirea bună
lungă-i lupta hotărârii pân-ajunge la cunună
lungă-i cernerea credinţei până-ajungi la biruinţă
chiar Hristos a câştigat-o doar prin spini şi suferinţă.
N-ajung niciodată Ţinta cei ce nu pornesc deodată
într-o sfântă hotărâre unică şi-nflăcărată
cu un legământ puternic şi-o predare fericită
dusă până-n clipa morţii cu-ndrăzneală neclintită.
N-ajung niciodată Ţinta cei ce alte căi apucă
nici cei care fug de cruce şi-o aruncă-n loc s-o ducă
nici cei care-s îndoielnici, nici cei ce-s legaţi de-avere
alergarea după Domnul să le laşi pe toate-ţi cere.
... Drag urmaşul meu încinge-ţi bine mijlocul - şi-aleargă
lupta sfântă nu-i uşoară, calea sfântă nu e largă
însă dacă-alergi cu Domnul şi cu fraţii împreună
strălucită te aşteaptă o răsplată şi-o cunună.