Alte atacuri ale satanei

Sus pe Golgota, diavolul e biruit definitiv

Am scris despre cum a biruit Isus cele 3 atacuri ale satanei în pustie. Trebuie însă să ştim că n-au fost acele atacuri cele dintâi şi cele din urmă. Isus Mântuitorul a stat neîncetat în luptă cu ispitele vicleanului diavol. Chiar şi despre atacul în pustie scrie Evanghelia că a ţinut întruna 40 de zile. Şi a fost ispitit de diavolul timp de 40 de zile... şi după ce L-a ispitit în toate felurile, a plecat de la El până la o vreme (Luca 4, 2 şi 13). Adică precum se vede, ispita din pustie, cea istorisită în Evanghelie, a fost numai culmea atacului. Mântuitorul mai avusese de lucru cu ispitele diavolului. Şi a mai avut şi după biruinţa din pustie, precum spune Evanghelia că a plecat de la El diavolul, numai până la o vreme.

În multe feluri şi chipuri a mai încercat diavolul să se apropie cu ispitele lui de Isus. Amintesc numai câteva din cele mai mult grăitoare despre cât de şiret şi viclean e diavolul. Într-un loc spune Evanghelia că apropiindu-se ceasul cel mare al Jertfei de pe Cruce, Isus a început să-Şi prepare învăţăceii spunându-le că va fi omorât în Ierusalim şi a treia zi va învia. La asta, Petru apostolul, a început să-L mustre pe Domnul zicând: Să Te ferească Dumnezeu, să nu Ţi se întâmple aşa ceva! Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: Înapoia Mea satano! căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu (Matei 16, 21-23). Mântuitorul a înţeles îndată că în dosul vorbelor lui Petru era Satana care umbla să-L scape pe Mântuitorul de Jertfa Crucii, ca prin asta să zădărnicească planul mântuirii noastre. Gândurile lui Petru nu erau gândurile lui Dumnezeu, ci ale diavolului. De aceea Se întoarce Isus către Petru cu vorbele: Înapoia Mea satano!. ceea ce pe înţelesul adevărat s-ar traduce aşa: Ce? Iară ai venit satano să Mă ispiteşti?... cară-te! pleacă îndată de aici! Vedeţi cât de şiret e diavolul! El se ascunde în dosul lui Petru apostolul.

O altă ispită şi mai şireată se află în Evanghelia de la Ioan cap. 12, 20-28. În săptămâna cea mare, când Isus Se pregătea pentru Jertfa cea mare, ne spune Evanghelia de mai sus că au venit nişte greci din Grecia să-L vadă pe Isus. Ei erau plini de râvnă pentru adevărul şi lumina Evangheliei şi, probabil, L-au poftit pe Isus să meargă în ţara lor. Domnului Isus I se deschidea o uşă de scăpare... I se deschidea o lume nouă care-L aştepta cu toată dragostea. Numai cât această uşă era deschisă de Satana. În dosul grecilor era Satana care încerca să-L abată, încerca să-L scape pe Domnul de Jertfa Crucii. Ah, ce vicleşug mare era şi aici! Satana se ascunsese în dorul şi râvna grecilor care căutau lumina şi adevărul Evangheliei şi Îl pofteau pe Isus în ţara lor. Însă Domnul a priceput îndată ispita satanei. Drept răspuns - ne spune Evanghelia - Isus le-a zis grecilor: A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul Omului... Acum sufletul Meu este tulburat (în vederea Crucii). Şi ce voi zice?... Tată izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta (Ioan 12, 20-27). Ispita satanei n-a reuşit. El s-a retras iarăşi bătut şi biruit.

Cele mai furioase atacuri le-a dat apoi Satana în drumul Golgotei şi sus pe Golgota. Când se apropia ceasul cel mare al Jertfei de pe Cruce, diavolul căuta în tot chipul să zădărnicească acest plan al mântuirii noastre. Pe întreg drumul Golgotei, diavolul a aprins mereu ura în sufletul iudeilor şi ostaşilor să-L bată şi să-L batjocorească tot mai cumplit pe Domnul în nădejdea că Domnul Îşi va pierde răbdarea, Se va împotrivi, va face atare minune, va lovi pe batjocoritori şi prin asta s-ar zădărnici planul mântuirii oamenilor.

Dar Domnul nu Se împotrivi. El răbdă în linişte cumplitele bătăi şi batjocuri. Când Satana văzu că Domnul rabdă şi cuiele, se îngrozi şi mai mult, iar când Crucea se înălţă în vârful Golgotei, tot iadul se cutremură. Diavolul mai făcu o ultimă încercare. În faţa Crucii, el nu lăsă să se trezească mila în chinuitorii Domnului, ci trezi din nou ura în sufletul lor. Diavolul puse în gura lor fel de fel de hule şi batjocuri la adresa Domnului. Era ultima zvârcolire a satanei, ultimul lui atac.

Dar Domnul răbdă până la sfârşi toate suferinţele. Când totul era gata, El a strigat: S-a sfârşit... Era un strigăt de biruinţă. Jertfa cea mare era gata. Diavolul era definitiv biruit. În cutremurul ce s-a făcut când Isus Şi-a împlinit chemarea, era şi strigătul de durere al satanei, era şi cutremurul iadului. În aceste clipe, cerul şi pământul răsunau de cântecul biruinţei: Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia (diavolul) va fi aruncat afară (Ioan 12, 31). În cutremurul de pe Golgota era şi trosnetul scaunului în care se aşezase diavolul ca domnitor şi stăpânitor al pământului.